Ochii tai..

Dintr-o data,

Un sentiment ciudat,

Viata mi-a schimbat…

Ochii tai cei magici,

Clarul lunii albe,

Mi l-au aratat…

Negrul apus,

Ce inima mi-a rapus…

Sentimente neaflate,

Inchise de mult timp in mine,

Tu mi le-ai aratat…

 

Ochii negrii,

Plini de magica pasiune,

Eu ti i-am aflat,

Doamne, cat m-am bucurat…

 

Ochii negrii,

Ai iubirii mele,

Vreau a le spune,

Tot ce imi trece prin suflet…

 

Sper ca tu sa stii,

Tot ce pentru tine, azi eu simt,

Luna ce ne-a apropiat,

Ochii ce inima mi-au intepat…

 

Ochii negrii,

Cand privesc la luna-i vad,

Sper sa te am langa mine,

Si din vis sa nu mai cad….

Fug…

Fug, ma uit la ceru-albastru,

Il las in urma, se duce, dispare…

Ramane soarele, maestru,

Lumineaza sufletul ce doare…

 

Soarele si luna,

Corpuri vechi astrale,

Ce frumos, azi, suna,

Sentimentele tale…

 

Un suflet, un singur trup,

Iti ofer sub luna,

Si inima acum mi-o rup,

Pentru a-ti oferi intreaga lume.

 

Singur raman mereu,

Dupa clipa data,

Raman cu sufletul meu,

Si fericirea terminata…

 

Sub clar de luna,

Langa lumina alba-a raului,

Te descopar si te vad,

Ma doare trecerea timpului…

 

Un ceas,

O clipa fericita,

Atat noua ne-a ramas,

Cand sufletul mai merita…

 

Te voi tine-aproape,

Si zilnic te voi vedea,

Te voi strange-n brate,

Nimic in lume nu ne va afla…

 

Fug spre mine,

Ma opresc pe drum,

Te aflu pe tine,

Raman si disparem in fum…

 

Cu ochii tai cristalini,

Ai privit spre mine,

M-ai facut sa mai respir,

Dragostea in suflet s-o tin…

Singuratate…

Stau singur,

Uitat de lume,

Ma uit la cer,

Privesc oriunde.

 

O fantezie,

Un sentiment uitat,

Ce doar cu o privire

Tu l-ai inviat.

 

Fantezie finala,

Aduce-n lume doar tristete

Ce pentru mine e fatala,

Imi distruge ideile marete.

 

Stau singur,

Mi se face frig,

Privesc fantasticul amurg,

Ma-nchin.

 

Privesc luna,

Ce lumineaza iarasi cerul,

Astept doar zana,

Ce sa-mi schimbe felul.

 

Stau singur,

Fericirea o privesc,

Clipa sa o fur,

Nu…iar ma amagesc…

Cum e?

Cum e in lumea ta?

Lumea pe care nimeni nu o vrea…

Cum e in universul tau?

Ce mi se pare foarte gol…

 

Incerc sa scap de acea imagine,

A lacului albastru,

A vietii mele agile,

In care ma plimb ca prostul…

 

Zgomotul distruge fericirea,

Zgomotul interior ce imi ia toata iubirea,

Raman sa te intreb acum,

Ce doreai tu ieri sa-ti spun?

 

Cum e in viata trista?

Viata care pentru mine nu exista…

Cum e fara mine?

Atunci cand nimeni nu te stie…

 

Drumul vietii intr-un moment ne-a-ndepartat,

Sufletul mi l-a teleprotat,

Am ramas gol si vreau sa stiu…

Cum e sa nu mai fiu asa de viu?

 

Ma simt plin cand sunt doar gol,

Iti stiu sufletul domol,

Te vreau, te vad,

Te aud… mi-e dor…

 

Cum e sa nu te mai vad?

Cand stiu ca numai asta-mi tine inima pe loc…

Cand nu sti ce sa alegi,

Si din minte iar ma stergi…

 

Stiu cum e sa nu te mai vad…

Vreau sa nu se-ntample din nou,

Stiu cum ma simt cand nu te stiu,

Vreau mereu langa tine sa fiu…

 

Nu e posibil,

Luna de pe cer dispare,

Cu tine simt, probabil,

Ca avem nevoie de iubire fiecare…

Paralel…

Ma aflu undeva,

Nimeni de mine nu stie,

Ma aflu intr-o lume mica

Ce astazi e pustie…

 

Taram de iertare,

Pe planeta albastra,

Sufar de uitare,

Nu mai stiu dragostea noastra…

 

Taram medieval,

Oftez, ma-nchin, privesc,

Lumea pare a fi un festival,

Pentru tine toti muncesc.

 

Cerul devine mai albastru,

Soarele iti lumineaza chipul,

Misterul se duce, dispare,

Ramane dragostea ce s-apropie, ajunge aproape…

 

Te apropii de mine,

De un copac singuratic,

Aflii ca-mi este mai bine,

In gandul miresmatic.

 

Lacul in care iti vad chipul,

Seaca de tristete,

Vreau sa te vad razand tot timpul,

Fericirea azi sa nu mai plece.

 

Inima-mi strapunge

Tristetea din lume,

Chipul si fericirea s-o vad,

Si-n ultima clipa sa mor.

 

Lumea nu vede a lor tristete

Acutizata de pierderea copilariei,

Mult prea sus tinteste,

Si uita de taramul bucuriei…

 

Azi imi amintesc,

De soarele diminetii cu tine,

Iti spun ca inca imi doresc,

Ca tu sa te afli langa mine…

Suflet rece…

Luna, de frig innegrita,

Lasa loc tristetii,

Sufletului ce abdica,

In frigul diminetii.

 

Vedem sfarsitul,

Lumina-n spate o lasam,

Ne ramane doar privitul,

Si caldura ce in suflet o purtam.

 

E frig, dar frumos afara,

Iesim sub luna noastra,

Iubirea devine mult mai clara,

Si marea din ce in ce mai albastra.

 

Sufletul mi se pierde,

Si a crede, azi nu pot,

Vreau sa aflu sentimente,

Si iubirea sa o coc.

 

E frig si se face trist afara,

Sentimentele dispar,

Luna incepe sa mi se para

Sufletul pereche-astral.

 

Iubesc, si cred ca sti,

Ca nu pot, pe tine sa te mint,

Sper ca tu sa aflii

Azi, tot ce pentru tine simt.

 

Sentimente-n frig reamintite,

Raman in singuratate,

Fericirile de noi privite,

Raman, dispar, se duc departe.

 

Privesc cerul,

Bolta plina de iubire,

Ajung la timp, dar tot pierd trenul,

Ce ma duce doar la tine.

 

Te astept, te chem,

Fericirea-napoi s-o dai

Lumii printr-un semn,

Viata sa devina rai…

Nu uita…

Nu uita…

Clipa…

Nu uita…

Cum dorul pe noi, ieri, ne-mpreuna…

Nu uita…

Fericirea…

Clipa in care tristetea lasa loc, si in suflet aveai

Doar bucuria,

Si in clipa-n care pe langa mine treceai,

Ma vedeai dar nu stiai,

Clipa, momentul, iubirea…

Sentimentul ce se adanceste,

In sufletele noastre se-ntipareste…

Nimeni nu isi doreste,

Clipa, viata, tristele proteste

Ale vietii noastre vechi, rupestre

Ce fericirea ne-o-mpleteste…

Pe al vietii alb perete…

 

Nu uita…

Clipa…

Tristele proteste,

Ale vietii mele de sihastru,

 Si cerul ce pare mult mai albastru…

 

Ne uitam la el…

Nu putem uita,

Ca si soarele e al nostru,

Si viata noastra, speranta ta…

Pentru fericire…

Speranta, bucurie…

Ce ramane, doar sa fie pentru ele

Timp lumina, clipe modeste…

In ale vietii dragi, cu ale noastre sentimente

Nu uita…

Traieste…

Omul fericire isi doreste…

 

Nu uita…

Cineva in lume te iubeste…

Nu uita…

Cineva cu speranta-n suflet inca isi doreste

Nu uita…

Clipa pentru care fiecare azi munceste…

 

Nu uita,

Si viata ti se va transforma

In lumina, rai, un paradis,

In al lumii negru-abis…

Nu uita…

Viata e doar a ta…

Traieste… si azi pentru noi, iubeste…

Vrem sa cunoastem

Vrem sa cunoastem lumea, sa stim ce se intampla. Vrem sa calatorim, sa stim locuri noi, lume noua. Vrem sa cunoastem, vrem sa stim… lucru bun in aceasta vreme schimbatoare…

Vrem sa cunoastem… ce?

Vrem sa cunoastem pe celalalt? Inca nu ne cunoastem pe noi…

Vrem sa cunoastem lumea? Inca nu ne cunoastem universul nostru intern…

Ce e cunoasterea?

Cunoasterea este unul din procesele definitorii, fundamentale ale spiritului uman. Poate fi considerat procesul prim prin care constienta de realitate si de sine apare in subiect raportandu-l la sine si la lumea sa. Esenţa cunoasterii constă în reproducerea în interiorul subiectivitaţii a unei alte subiectivitati, prin constientizare de sine si cuplarea subiectivitatii constientizate cu o realitate in care poate actiona, experimenta, evalua si conclude asupra consecintelor.

Conceptul cunoaştere poate avea multe înţelesuri. Putem caracteriza drept cunoaştere starea procesantă a unui sistem informaţional cuplat cu un ambient realitate, care işi poate construi reprezentări modale si strategii predictive asupra dinamicii ambientului şi poate dezvolta acţiuni transformante, utilizante si evaluante în ambientul modelat.

În această perspectivă interactivă, cunoaşterea poate fi o relaţie perceptuală, gestuală, lingvistică sau mixtă a sistemului cu realitatea.

Cunoastem…ne cunoastem… vrem sa cunoastem?

Multi nu vor, desi ajung la acest rezultat…

Fiecare dintre noi are un mod obişnuit de a se comporta, care poate fi reperat în diferite categorii de situaţii particulare. De exemplu, în situaţiile ce favorizează interacţiunile sociale, anumite persoane au mai curând atitudini rezervate, în timp ce altele caută contactul cu ceilalţi. Se pot deci, desprinde în ansamblul comportamentelor noastre configuraţii, nuclee coerente, relativ stabile, care ne permit să distingem indivizii între ei. Acestea constituie personalitatea.

Fiecare e unic… trebuie sa se cunoasca pe el insusi… incearca sa faci tot posibilul si dupa aceea sa te uiti la ceilalti si sa incerci sa ii cunosti.

Cunoasterea este cheia… cheia catre o lume mai buna… cu pace si fericire…

De ce ne exprimam…

scream_by_vidi1.jpg 

Exprima-te prin dans, prin muzica, sport, cuvinte… pur si simplu exprima-te cum poti… exprima-te! 

“Sa exprimam ceea ce simtim, sa simtim ceea ce exprimam; vorba sa semene cu fapta.” >Seneca<

Ne exprimam ca cel de langa noi sa stie ceea ce simtim, sa stie ceea ce ne framanta, si ceea ce vrem sa stie despre noi. Ne exprimam pentru a ne face sentimentele cunoscute, pentru a forma legaturi cu ceilalti.

Ne exprimam prin foarte multe variante, fizic si psihic, verbal. Una din cele mai buna variante de exprimare este dansul. Prin el iti exprimi toate trairile cum doresti si cum ti se pare mai convenabil. George Bernard Shaw a spus despre dans ca ar fi exprimarea verticală a unei dorinţe orizontale. Prin dans sufletele devin apropiate, mintea ti se curateste, uiti toate grijile si te gandesti numai la lucruri frumoase. Dansul schimba lumea in mai bine, lucru practicat inca din antichitate. Oamenii se exprima prin dans pentru a arata partea sensibila a trupului, in paralel cu cea a sufletului.

Cuvintele sunt cea mai intalnita forma de exprimare. Poti sa spui tot ceea ce doresti, exact cum vrei. Forma pe care o dai cuvintelor, tonul vocii, fac persoana de langa sa stie exact ce doresti sa exprimi.

Tot George Bernard Shaw ne mai spune ca tacerea este cea mai buna metoda de exprimare a dispretului. Mereu trebuie sa spui ceea ce te preocupa… mai tarziu poate deveni inutil…

Pe masura ce ne maturizam acordam mai multa importanta dreptului de a ne exprima liber? Suntem tineri, avem idei, avem deja format un aparat critic, comunicam, ne exprimam neconventional, incercam sa spargem tipare, dar stim care sunt limitele exprimarii noastre? Facem diferenta intre libertatea de gandire si dreptul la libera exprimare?

Experienta de pana acum a omenirii a dovedit ca societatea deschisa, democratica nu se realizeaza de la sine. Democratia presupune posibilitatea individului de a creste, de a se imbogatii spiritual, de a-si exprima originalitatea, de a deveni responsabil, preocupat de ce se intampla cu semenii lui, de tot ceea ce il inconjoara. Intr-o societate libera, fiecare individ are dreptul la manifestarea propriei sale libertati. In virtutea acestui drept, individual trebuie ajutat, stimulat sa-si castige propria libertate. Aceasta libertate este inteleasa astfel incat sa nu lezeze libertatea semenului sau, libertatea de exprimare.

Facem diferenta intre libertatea de gandire si dreptul la libera exprimare… trebuie sa stim cand trebuie doar sa gandim si cand trebuie sa spunem ce gandim… nu mereu trebuie sa spunem ceea ce gandim.

Avem dreptul la libera exprimare… trebuie sa ne folosim de el pentru ca lumea sa stie ce simtim…

Nu lasa pe maine ce poti zice azi… s-ar putea sa devina zadarnic… sentimentele sa nu mai reprezinte nimic…

Exprima-te acum!

Avem timp…

In aceasta zi inchisa,

Lumanarea sta aprinsa,

Asteapta revenirea la real

A sufletului uman…

 

Departarea, neputinta,

Ajung sa ne asocieze fiinta,

Cu ceva mai mare, ireal

Ce pare-a fi rezultat ideal…

 

Ma aflu intre mine si tine,

Si inca nu stiu ce acum impreuna ne tine,

Intr-o lume asa trista,

Intr-o viata asa sinistra…

 

Vreau sa stii acum,

Ce ma bucur sa iti spun…

Te plac, te privesc,

Sunt nebun, ma faci sa ametesc…

 

In lumea noastra suntem doar pioni,

Ce stim ce vrem… sa fim doar doi,

Intr-o lume pentru noi straina,

Cu vreme neschimbata… senina.

 

Vrem sa dobandim ceva ceresc

Lumea, viata, ceva pamantesc,

Azi imi doresc sa te vad, sa te tin in brate,

Sa vorbim, sa aflu ce-ti mai place…

 

Avem timp si pentru noi,

Sa iesim din momentele de noroi,

Sa avem clipe de fericire,

Si multe sentimente de iubire…

 

Avem timp,

Trebuie secunda sa o pretuim,

Sa stim, iubirea s-o primim,

Sa ne cunoastem, fericirea impreuna sa o privim…