Dans

“Dansul este poezia piciorului” John Dryden

Dansul este arta creata de oameni pentru a fi mai aproape de divinitate si pentru a se simtii mai bine si uita de viata.

Dansul este una din cele mai vechi forme de arta si de apropiere intre oameni. El a aparut acum mult timp si de atunci este in continua dezvoltare, existand cate o forma de dans in fiecare cultura.

La indienii antici dansul însemna geometria ideala a formei, îngemãnarea artelor, dar în acelasi timp dinamism. Shiva, simbolul mitologiei hinduse, considerat sursa oricãrei activitãti era si Printul suprem al dansului. El dansa fãrã încetare, dansul lui simbolizând forta creatoare a naturii. Cele 108 stiluri inventate de Shiva s-au transmis pânã la învãtatul Bharata, autorul celebrului tratat (6.000 de versuri) despre dans, poezie si teatru.

Dansul a cunoscut multe forme de rafinament si la vechii greci. Un personaj atât de ilustru ca Epaminonda îsi trecea în biografie calitatea de “bun dansator”. Romanii au preluat dansurile grecesti si au realizat forme noi. Este cunoscut “dansul sabienilor” care, în cursul lunii martie, evoluau într-o succesiune de salturi si de sãrituri în jurul altarului lui Marte – zeul rãzboiului, tinând în mânã un scut în care loveau cu un bãt.

Aristotel explica originea ritmului prin functiile fiziologice ale omului, referindu-se mai ales la bãtãile inimii, cel mai perfect metronom. Nevoia de a dansa este în ultimã instantã o nevoie de ritm caracteristicã omului normal si sãnãtos.

E foarte clar ca dansul de atunci nu se aseamana deloc cu cel din prezent. Au aparut o gramada de stiluri noi de dans ce se dezvolta sau dispar, depinde de emotia pe care o transmit.

Dansul înseamna emotie, dansul înseamnã si cucerirea spatiului, curajul de a depãsi mobilitatea.

“Dansul este cea mai frumoasã artã, pentru cã el nu este traducerea sau abstractizarea vietii; el este viata însãsi” Havelock Ellis

Mallarme spunea: “… orice emotie ar pleca de la noi lãrgeste un spatiu ori se nãpusteste asupra noastrã si îl încorporeazã.”

Dansul este un poem în care fiecare mişcare este un cuvânt.” Mata Hari

Philip Chbeeb

George Sampson

 

Bucuresti

Bucuresti, capitala Romaniei, este unul din cele mai importante si vechi orase din Europa. Mentionat inca din 1459, orasul a avut o evolutie buna ajungand in prezent la o intindere de 238 km patrati si o populatie de aproape 2 milioane de locuitori.

La inceputul anilor 1900 Bucurestiul a ajuns sa fie considerat una din bijuteriile Europei, dezvoltandu-se in acelasi ritm cu Parisul si fiind foarte asemanator in arhitectura si modul de viata al cetatenilor. Din acest motiv orasul a fost numit pentru o perioada Micul Paris.

Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, in Romania s-a instaurat puterea populara ce a dat apoi nastere dictaturii comuniste.. Aceasta etapa a istoriei a schimbat mult fata orasului.  In cei 50 de ani de dictatura comunista, in capitala tarii au aparut multe unitati industriale, blocuri de apartamente “tip cutie de chibrituri” si multe edificii cu caracter socio-cultural.

Orasul a aparut mai intai sub o forma medievala. A fost schimbat dupa aceea si a ajuns sa aiba o forma moderna pentru anii 1900, in oras aparand multe cladiri noi cu arhitectura moderna pentru acea perioada. A urmat perioada socialista in care s-a incercat modernizarea si schimbarea orasului. Tot timpul s-a urmarit modernizarea si utilizarea maxima a spatiului interior al orasului.

De ceva vreme s-a schimbat ceva. Sa analizam un pic arhitectura orasului, nu pe cea a cladirilor din oras. O sa observam o arhitectura haotica, cu strazi aruncate pe harta fara nici o legatura. Un alt lucru pe care il putem observa este alternanta cladirilor noi cu cele vechi. Consider ca este un lucru bun sa integrezi cladirile vechi intr-o societate moderna. Problema este cea a cladirilor prea inalte ce apar in zone de vile sau a vilelor ce apar in zone industriale sau de birouri. Aceasta este problema orasului Bucuresti: nu exista o impartire exacta a zonelor de interes comercial cu cele de interes industrial si cu cele de rezidenta. Zonele trebuie respectate pentru a avea o curatenie, nu numai a curtii personale, cat si a orasului in care traim.

O alta problema majora, dupa parerea mea, este cea a Centrului Istoric. Acest centru al Bucurestiului este o zona parasita, aflata de cel putin 10 ani in plin santier. O zona in care nu se rezolva absolut nimic de cativa ani. Multa lume pune problema pastrarii cladirilor din acea zona pe motiv de obiectiv istoric; sa va pun o intrebare: Peste 100 de ani v-om pastra orice alta cladire din oras ce se afla in paragina doar pentru ca este o cladire veche? Nu trebuie sa evaluam si cat de utila este? Centrul vechi ar trebui sa devina un centru nou, un centru plin de viata al orasului. Avem doar doua posibilitati: ori facem ceva din ceea ce avem si transformam molozul si resturile in ceva profitabil si curat, ori sapam o mare groapa in centrul Bucurestiului, scoatem tot si incepem sa construim de la 0. Optiunea este a cetatenilor si a proprietarilor centrului vechi.

Sper ca proprietarii sa aleaga cu bun simt ceea ce vor sa faca in orasul nostru, al tuturor, fost Micul Paris, mereu Bucuresti.

Alte articole despre centrul vechi:

http://metropotam.ro/Locuri/2007/11/art0397716645-Antilocul-saptamanii-Centrul-Vechi/ un articol foarte bun;

http://www.setimes.com/cocoon/setimes/xhtml/ro/features/setimes/features/2006/09/01/feature-02 in acest articol se vorbeste despre restaurarea centrului vechi ce a inceput in 2006… ramane sa traim si sa vedem daca se v-a intampla ceva normal si frumos in centru.

Sol

Un suflet gol,

Se pierde in nori,

Se loveste de sol,

Rapid iubiri-i da un rol.

 

Un suflet ce te roaga etern,

Sa nu-l fi uitat,

Amintiri-i aplica pereu,

Iubirea sa ramana mereu…

 

Suflet gol,

A plans, s-a stins arzand,

A murit razand,

Lovindu-se de sol…

 

Si-n sol ajunge dragostea,

De acolo a pornit,

Totul a fost scris,

Exact asa cum iubirea a murit…

 

Suflet gol,

Pentru-o viata cat secunda

Plin a fost,

S-a lovit de sol…

Natura in orasul gri…

 

 

 

 

Bucuresti…natura ce creste sub ochii nostri…

 

 

 

 

 

 

Balada pentru doi

Zambesc, privesc spre lumea mea,

Imi dau seama ce-i cu ea,

Ii lipseste suferinta,

Adusa continuu din inima ta…

 

La inceput am fost doar doi,

Tu, eu, a aparut iubire intre noi,

Am devenit mai mult:

O familie de prieteni iubitori…

 

Doi pentru-nceput,

Doi in prezent,

Mult m-a durut,

Cand ti-am vazut chipul absent…

 

Si doi ramanem noi acum,

La bine si la greu,

Inima te cheama-n sufletul meu,

Sa bem iubire, sa zambim mereu…

Trecerea timpului…

Timpul se scurge lent,

Te trezesti la realitate,

Sufletul iti e absent,

Uiti iubirile ce sunt departe.

 

Timpul se scurge rapid,

Nu realizezi ce s-a-ntamplat,

Devi cu totul mai acid,

O iubire n-ai aflat.

 

Timpul se scurge oricum,

Tu dormi, visezi,

E datoria mea sa-ti spun:

Visul sa il realizezi.

 

Timpul se scurge pe langa noi,

E o notiune moarta,

Din dragoste aflam o lume pentru doi,

O alta soarta.

 

In timp,

Si dragostea e moarta…

Ploaie

Ca ploaia ce curge afara,

Curge si dragostea in suflet,

Asteapta din norii gri s-apara:

Iubirea…. un fulger ce n-are tunet…

 

Lumina sufletului tau,

Drumul mi-a deschis

Aducand fericire in al meu,

Flacara iubirii a aprins…

 

Si fulgerul aduce noroc,

De tine m-am indragostit

Timp trebuie s-aloc

Tie, persoanei ce-am iubit…

 

Cu ploi, furtuni si grindina

Traim si ne bucuram

Speram sa se prinda

Dragostea ce-ntre noi o semanam…

 

Si din samanta, pe furtuna

Creste pom de dragoste,

Cu ploaia ce rasuna,

In inimile calde… sufletele noastre…

 

O ploaie noi am asteptat,

A aparut acum

Si dragostea s-a intamplat,

Sunt fericit, eu pot sa-ti spun…

Fericire-n infinit…

Traim prin nemurire

Si ne dorim sa fie scris in carte,

Aflam c-aduce fericire

Viata ce tine pan’ la moarte…

 

O existenta-n apusul infinit

Ne doare trecator,

Cand langa noi cu totii au murit,

O viata ne dorim de simplu muritor…

 

Si primim ce ne-am dorit,

Murim cu ei si noi,

Intrebam ce-am fi simtit,

Daca ramaneam doar doi…

 

Fericire-n infinit,

Din amiaza pana-n zori…

Un val de iubire…

Trebuie sa plec,

Sa ma despart de tine,

Sa ma-nec

In valul ce spre mine vine…

 

Valul vietii-n care

Pe tine te-am gasit,

In clipa cea mare,

Cand peste tine n-am vaslit…

 

Apa mi te-a dat,

Te-am pretuit asa cum esti,

Pe moment, eu, te-am pastrat,

Inima sa mi-o gasesti…

 

N-ai gasit nimic de folosit,

Fara inima, ai plecat rapid,

Cu sufletul meu ai vaslit,

Te-ai departat…murind…

 

Marea, apa vietii mele-umane,

La greu m-a lasat,

Inima ma doare

Si sufletul e exilat…