Viata nu s-a terminat

Si totusi nu stiu ce s-a intamplat,

Cum totul intre noi s-a destramat,

Nu a fost sa fie, mai rau ne-am certat

Cu timpul ne-am indepartat.

Nu suport, eu am plecat…

 

Am plecat si nu m-am uitat in spate,

Tu plangeai, ma terminai cu a ta aciditate,

Am vrut sa ma intorc sa iti dau dreptate,

Dar acum nu se mai poate:

Am ajuns mult prea departe…

 

Si in departare am aflat

Ca degeaba dreptate ti-as fi dat,

Dragostea noastra oricum s-a terminat,

Cu un urlet tu ai alungat

Tot ce am vrut sa fim, ce am insemnat…

An

Un zambet clar imi aducea aminte

De zilele in care pe tine te iubeam,

Vremea de afara mi se parea fierbinte,

Era iarna si in brate te tineam.

 

Primavara a venit cu bucurie-n lume,

Soarele da viata, natura a-nverzit,

Asteapta dragostea sa o cunune,

Sa uneasca pe cei ce s-au iubit.

 

Te tin in brate sub cerul cel senin,

Caldura sterge tot ce intre noi e rece,

A venit vara si noi doar simtim,

Iubirea, si timpul trece.

 

Si totu-n lume, la sfarsit, se ofileste,

Toamna stinge tot ce dragoste a insemnat,

Iubirea primeste ce-si doreste,

Anul s-a-ncheiat, totu-i terminat…

Cutia pandorei

O lumina palida se aseaza pe chipul tau,

Lumina ce se avanta in sufletul meu,

Lumina ce aducea in lume fericire,

O lumina pe care nimeni nu o mai stie…

 

A disparut cand cutia relelor s-a deschis,

In acel moment, Pandora, lumina a stins

Si a lasat tot intunericul sa iasa,

Sa se plimbe, sa ajunga in fiecare casa…

 

Speranta, la sfarsit, a aparut si ea in lume,

Relele sa le adune, sa ne lase numai bune,

Dar nu a reusit sa stranga nimic,

In sufletul omului, raul a-mpietrit…

 

Dar totusi omul bun, in trecut, a fost,

A simtit, a iubit, a trait si a avut un rost,

A urmat o lumina ce i-a aratat un drum,

Drum ce lumina a stins, lasand doar fum…

 

Si totusi, lumina, in curand, se reaprinde,

Oamenii buni ne zic a lua aminte:

Lumina e data de flacara iubirii,

Flacara stinsa de adierea amintirii…

 

O lumina palida se aseaza pe chipul tau,

Lumina ce venea din sufletul meu,

Lumina ce aprindea in lume iubirea,

O lumina pe care toata lumea, azi, o stie…

Dans

“Dansul este poezia piciorului” John Dryden

Dansul este arta creata de oameni pentru a fi mai aproape de divinitate si pentru a se simtii mai bine si uita de viata.

Dansul este una din cele mai vechi forme de arta si de apropiere intre oameni. El a aparut acum mult timp si de atunci este in continua dezvoltare, existand cate o forma de dans in fiecare cultura.

La indienii antici dansul însemna geometria ideala a formei, îngemãnarea artelor, dar în acelasi timp dinamism. Shiva, simbolul mitologiei hinduse, considerat sursa oricãrei activitãti era si Printul suprem al dansului. El dansa fãrã încetare, dansul lui simbolizând forta creatoare a naturii. Cele 108 stiluri inventate de Shiva s-au transmis pânã la învãtatul Bharata, autorul celebrului tratat (6.000 de versuri) despre dans, poezie si teatru.

Dansul a cunoscut multe forme de rafinament si la vechii greci. Un personaj atât de ilustru ca Epaminonda îsi trecea în biografie calitatea de “bun dansator”. Romanii au preluat dansurile grecesti si au realizat forme noi. Este cunoscut “dansul sabienilor” care, în cursul lunii martie, evoluau într-o succesiune de salturi si de sãrituri în jurul altarului lui Marte – zeul rãzboiului, tinând în mânã un scut în care loveau cu un bãt.

Aristotel explica originea ritmului prin functiile fiziologice ale omului, referindu-se mai ales la bãtãile inimii, cel mai perfect metronom. Nevoia de a dansa este în ultimã instantã o nevoie de ritm caracteristicã omului normal si sãnãtos.

E foarte clar ca dansul de atunci nu se aseamana deloc cu cel din prezent. Au aparut o gramada de stiluri noi de dans ce se dezvolta sau dispar, depinde de emotia pe care o transmit.

Dansul înseamna emotie, dansul înseamnã si cucerirea spatiului, curajul de a depãsi mobilitatea.

“Dansul este cea mai frumoasã artã, pentru cã el nu este traducerea sau abstractizarea vietii; el este viata însãsi” Havelock Ellis

Mallarme spunea: “… orice emotie ar pleca de la noi lãrgeste un spatiu ori se nãpusteste asupra noastrã si îl încorporeazã.”

Dansul este un poem în care fiecare mişcare este un cuvânt.” Mata Hari

Philip Chbeeb

George Sampson

 

Bucuresti

Bucuresti, capitala Romaniei, este unul din cele mai importante si vechi orase din Europa. Mentionat inca din 1459, orasul a avut o evolutie buna ajungand in prezent la o intindere de 238 km patrati si o populatie de aproape 2 milioane de locuitori.

La inceputul anilor 1900 Bucurestiul a ajuns sa fie considerat una din bijuteriile Europei, dezvoltandu-se in acelasi ritm cu Parisul si fiind foarte asemanator in arhitectura si modul de viata al cetatenilor. Din acest motiv orasul a fost numit pentru o perioada Micul Paris.

Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, in Romania s-a instaurat puterea populara ce a dat apoi nastere dictaturii comuniste.. Aceasta etapa a istoriei a schimbat mult fata orasului.  In cei 50 de ani de dictatura comunista, in capitala tarii au aparut multe unitati industriale, blocuri de apartamente “tip cutie de chibrituri” si multe edificii cu caracter socio-cultural.

Orasul a aparut mai intai sub o forma medievala. A fost schimbat dupa aceea si a ajuns sa aiba o forma moderna pentru anii 1900, in oras aparand multe cladiri noi cu arhitectura moderna pentru acea perioada. A urmat perioada socialista in care s-a incercat modernizarea si schimbarea orasului. Tot timpul s-a urmarit modernizarea si utilizarea maxima a spatiului interior al orasului.

De ceva vreme s-a schimbat ceva. Sa analizam un pic arhitectura orasului, nu pe cea a cladirilor din oras. O sa observam o arhitectura haotica, cu strazi aruncate pe harta fara nici o legatura. Un alt lucru pe care il putem observa este alternanta cladirilor noi cu cele vechi. Consider ca este un lucru bun sa integrezi cladirile vechi intr-o societate moderna. Problema este cea a cladirilor prea inalte ce apar in zone de vile sau a vilelor ce apar in zone industriale sau de birouri. Aceasta este problema orasului Bucuresti: nu exista o impartire exacta a zonelor de interes comercial cu cele de interes industrial si cu cele de rezidenta. Zonele trebuie respectate pentru a avea o curatenie, nu numai a curtii personale, cat si a orasului in care traim.

O alta problema majora, dupa parerea mea, este cea a Centrului Istoric. Acest centru al Bucurestiului este o zona parasita, aflata de cel putin 10 ani in plin santier. O zona in care nu se rezolva absolut nimic de cativa ani. Multa lume pune problema pastrarii cladirilor din acea zona pe motiv de obiectiv istoric; sa va pun o intrebare: Peste 100 de ani v-om pastra orice alta cladire din oras ce se afla in paragina doar pentru ca este o cladire veche? Nu trebuie sa evaluam si cat de utila este? Centrul vechi ar trebui sa devina un centru nou, un centru plin de viata al orasului. Avem doar doua posibilitati: ori facem ceva din ceea ce avem si transformam molozul si resturile in ceva profitabil si curat, ori sapam o mare groapa in centrul Bucurestiului, scoatem tot si incepem sa construim de la 0. Optiunea este a cetatenilor si a proprietarilor centrului vechi.

Sper ca proprietarii sa aleaga cu bun simt ceea ce vor sa faca in orasul nostru, al tuturor, fost Micul Paris, mereu Bucuresti.

Alte articole despre centrul vechi:

http://metropotam.ro/Locuri/2007/11/art0397716645-Antilocul-saptamanii-Centrul-Vechi/ un articol foarte bun;

http://www.setimes.com/cocoon/setimes/xhtml/ro/features/setimes/features/2006/09/01/feature-02 in acest articol se vorbeste despre restaurarea centrului vechi ce a inceput in 2006… ramane sa traim si sa vedem daca se v-a intampla ceva normal si frumos in centru.

Tinerete

Un timp in liniste avem,

Dorim mai mult din el,

Simtim ca asta vrem,

Mai mult din viata de rebel…

 

Tinerete dusa la extrem,

Ai trecut si am ramas aici,

Tinerete, pentru tine bem,

Ai trecut, ne-am despartit amici…

 

Tinerete, veche viata buna,

Te privesc din viata de apoi,

Ne-am despartit acum o luna,

Te rog, tu vino inapoi…

 

Tinerete, timp de fericire,

Batranetea o alini,

Ca un izvor de bucurie,

Moartea o amani…

 

Tinerete, vreme de copilarie,

Te iubesc, te rog, ramai!…

Astept un semn…

O existenta in necunoscut,

Tradusa de timpul neavut,

Dragoste, al omenirii scut,

Te-am avut si te-am pierdut…

 

Cum s-a intamplat?

De prezent eu am uitat,

Spre viitor m-am indreptat,

De tine m-am indepartat…

 

Te vreau pe tine, viata, inapoi,

Sa fim impreuna, doi,

Sa fim cum vrem doar noi,

Sa asteptam sa vina viata de apoi…

 

Te astept dar nu apari,

Te astept in luna mai,

Astept un semn din rai,

Astept semnul vietii sa mi-l dai…

Poveste…

Erau doi,

Si mult ei se placeau…

Traiau impreuna,

Si mult se mai doreau…

 

Dar destinul a fost trist…

 

Sufletul ei a murit,

S-a distantat…

Nu l-a mai dorit,

L-a abandonat…

 

Doua suflete s-au stins…

 

Si dintre ei, iubirea,

Ramane martora a vietii…

Le lasa nemurirea,

Si-i trimite catre altii…

 

Cartea s-a inchis…

Omul

Omul, animal in viata,

Definit, nedefinit,

Cu ratiune si esenta,

Filosofii l-au iubit…

 

S-a nascut ca animal,

Vietate-n fum,

A devenit mai rational,

A murit nebun…

 

Sunt si eu un animal?

Un suflet fara grai?

Un om nerational?

Un nimeni fara rai?

 

Sunt nimic?

Sau doar un simplu pamantean?

Timpul

Un timp avem noi toti,

Dar clipa am pierdut-o…

Momentul inapoi il vrem,

Desi legatura-m rupt-o…

 

Timpul inapoi nu vine,

E o notiune-abstracta…

Viata ne-am rapit-o,

Secunda este moarta…

 

Timp, zeu al vietii,

Fericire-n viata tu mi-ai dat…

Am renuntat la toata,

In gand te-am asteptat…

 

N-ai revenit,

M-ai lasat in asteptare…

Asa eu am pierit,

Traind in timp, in departare…

 

Momente vor mai exista,

Dar nu si pentru mine…

Am murit stiind:

Cat dor imi e de tine…