Etajul 18…

Etajul 18. Lumea din jur nu mai exista. Ma dau jos din lift si te vad. Stai pe balconul rece intr-o rochie neagra cu manusi albe. Fumezi din tigare, lasand loc unor priviri ascunse. Ma indrept spre tine si te intreb rapid “Te cunosc de undeva?”. Imi zambesti…

Parter. Suntem intr-un taxi londonez. Tu dormi la mine in brate si eu ma intreb “Oare unde mergem?”. Deschizi ochii si ma pierd in ei. Am ajuns la destinatie…

O usa…

Si a inchis ultima usa ce ducea la ea. A aruncat cheia si s-a departat. Cat de bine il poate distanta o usa? Cat de departe se poate afla de cea ce l-a facut sa moara?

Lumea nu il mai intelege cum nici el nu a inteles niciodata lumea… O lume ce nu se poate sfarsi la ei… Dar lumea lui acolo s-a oprit.

Inima sa nu mai bate de zile iar ochii ii sunt fixati la abisul in care cheia-a aruncat. Dar cheia nu mai e acolo: e in usa ce unul de celalalt, departe-i tine. Dar el nu poate sa o mai roteasca, sa deschida usa. El e mort… Inima nu ii mai bate…

Plecat

Si a iesit afara in strada sa o caute. Dar ea plecase. Plecase de un an si el nu stia. Nu stia ca orice urma ce ii legase, de ploaie fusese stearsa. Se uita dupa ea, dar nu vedea nimic de ceata deasa. Norul ce s-a asternut nu il lasa sa vada – mai era o cale sa ii arate ce odata intre ei a fost – mai era un drum pe care ar fi putut sa il urmeze, daca ar fi stiut… dar podul era mult mai aproape. Si apa i s-a parut rece, iar inima calda ii era. S-a oprit…Bridge