Este ora… Trebuie pentru a nu stiu cata oara sa ma dau jos din pat si sa incep o noua zi. Si totusi, nu imi doresc asta…
Zilele, inundate de prezenta oamenilor, mi le incep si termin in singuratate. Realitatea omului este dezolanta… Suntem singuri, avand doar a noastra singuratate. Se spune ca omul se duce, asa cum se si naste… neinsotit.
Imi lipseste zambetul de altadata… Imi lipseste caldura oamenilor din jurul meu… caldura ce astazi nu o mai simt…
Ce imi rezerva mie soarta intr-o lume ce ma face sa ma simt stingher? Unde este locul meu in multimea de oameni ce traiesc numai pentru a avea si nu au pentru a trai?
Unde isi gaseste locul un suflet vesel si plin de speranta?
In pustiu…
Versuri cu o pana... 
Toți trecem prin astfel de momente.
De altfel, sunt de acord cu tine – toată viața suntem singuri, chiar dacă la un moment dat ajungem să credem că alături avem un om ce va fi aproape tot timpul. Cheia succesului e simplă: să te ridici singur, fără niciun ajutor, oricât de mult nu ai cădea. Puterea vine din interior. Și doar de noi depinde dacă vom trece peste și vom triumfa sau vom sta mai departe, în întuneric…