Memory of a dead poem…

Please don’t stay,
All these moments,
Soon, will pass away…
You’ll be nothing more:
You’ll be just a memory,
A moment shared someday
As you weren’t really here
You weren’t in my play..
Who am I to say
We couldn’t find a way
To be back together
To be more than stray:
Sand that washed away…
Advertisements

Alunga tacerea…

Am venit aseara acasa si am asteptat

Sa dai un semn, nestiind ca ai plecat…

Iti las bilet pe usa, nu am ce sa fac:

Ies afara, pe mine, singur, nu ma plac…

La o masa-n centrul vechi te vad acum:

Visele noastre se intalnesc din nou pe drum,

Doua cesti de cafea fac lumea sa dispara…

Oare timpul trece mai greu cand este seara?

E vina mea ca nu am apucat sa-ti spun:

M-am plimbat cu gandul printr-o alta lume,

In care se pare ca eram nebun:

Sa te doresc era momentul oportun…

Etajul 18…

Etajul 18. Lumea din jur nu mai exista. Ma dau jos din lift si te vad. Stai pe balconul rece intr-o rochie neagra cu manusi albe. Fumezi din tigare, lasand loc unor priviri ascunse. Ma indrept spre tine si te intreb rapid “Te cunosc de undeva?”. Imi zambesti…

Parter. Suntem intr-un taxi londonez. Tu dormi la mine in brate si eu ma intreb “Oare unde mergem?”. Deschizi ochii si ma pierd in ei. Am ajuns la destinatie…

O usa…

Si a inchis ultima usa ce ducea la ea. A aruncat cheia si s-a departat. Cat de bine il poate distanta o usa? Cat de departe se poate afla de cea ce l-a facut sa moara?

Lumea nu il mai intelege cum nici el nu a inteles niciodata lumea… O lume ce nu se poate sfarsi la ei… Dar lumea lui acolo s-a oprit.

Inima sa nu mai bate de zile iar ochii ii sunt fixati la abisul in care cheia-a aruncat. Dar cheia nu mai e acolo: e in usa ce unul de celalalt, departe-i tine. Dar el nu poate sa o mai roteasca, sa deschida usa. El e mort… Inima nu ii mai bate…