Imi e dor

Imi e dor de tine,

De cine m-am indragostit, nebun,

Fara de motive,

Dar la despartire

Ai aruncat cu ele-n mine…

Oare nu era mai simplu

Sa nu mai spui cuvinte

Sa te uiti doar simplu

Si sa iei aminte…

O imagine perfecta,

Destramata… prin motive…

Ce aduc finalitate

Pentru a mea iubire…

Sub cer de Bucuresti

Este o poveste ce trebuie s-o auzi

Despre dragoste si tot ce iti doresti,

Drumurile vietii ce urmeaza sa le vezi

Toate adunate, sub cer de Bucuresti.

***

Povestea incepe cu o fata si-un baiat

Doi tineri pe care nu oriunde ii gasesti

Se plimba impreuna si s-au apropiat,

In Cismigiu, sub cer de Bucuresti.

***

Baiatul, timid din fire, ii schiteaza chipul

Ce se-aseamana cu cel al unei fete din povesti

O invita la o vorba, un suc si o cafea, preambul

Al iubirii, sub cer de Bucuresti.

***

Orasul ii arata tot ce are el mai bun,

Locuri in care te simti bine ca iubesti,

Locuri in care te simti la dragoste, imun,

Sa doresti si sa nu ai, sub cer de Bucuresti.

***

Baiatul si cu fata ajung sa fie impreuna

In momente in care nici nu te gandesti,

Aceasta poveste se termina cu o aluna

In coaja, sub cer de Bucuresti…

In pustiu…

Este ora… Trebuie pentru a nu stiu cata oara sa ma dau jos din pat si sa incep o noua zi. Si totusi, nu imi doresc asta…

Zilele, inundate de prezenta oamenilor, mi le incep si termin in singuratate. Realitatea omului este dezolanta… Suntem singuri, avand doar a noastra singuratate. Se spune ca omul se duce, asa cum se si naste… neinsotit.

Imi lipseste zambetul de altadata… Imi lipseste caldura oamenilor din jurul meu… caldura ce astazi nu o mai simt…

Ce imi rezerva mie soarta intr-o lume ce ma face sa ma simt stingher? Unde este locul meu in multimea de oameni ce traiesc numai pentru a avea si nu au pentru a trai?

Unde isi gaseste locul un suflet vesel si plin de speranta?

In pustiu…

Aside

Vis de iarna…

Am avut un vis in noaptea ce-a trecut

O iluzie a timpului ce usor s-a petrecut

Am avut o himera a lucrurilor ce m-au durut

Jucand a vietii loterie, eu unul, am pierdut…

 

Incet se mai topeste neaua pe drumurile umblate

Pe aleile batute de omul ce inca se mai zbate

Fericirea, dragostea si bucuria, in lume, sa le caute

Stiind ca undeva le va afla, chit ca prea departe…

Dimineata…

Morning Sun

In fiecare dimineata imi pun in ordine gandurile si trairile de ziua trecuta. Imi asez bine in cap dorintele si visele deja intiparite in sufletul meu. Si totusi ce imi doresc dimineata?

Imi doresc ca fiecare rasarit de Soare sa ma gaseasca in alta parte. Si nu, nu este doar un vis grandoman de a vizita toate tarile din lumea aceasta. Este doar dorinta de a cunoaste. Dorinta simpla de a vedea in fiecare dimineata, surasul Soarelui, asa cum il vad alti oameni de pe planeta aceasta. De a fi alaturi de acestia si de a trai fiecare secunda a zilei ce urmeaza impreuna cu ei.

La fel, imi doresc sa ma trezesc dimineata si sa vad cum Soarele rasare si la linia orizontului o barca pluteste lin. Da, imi doresc sa imi petrec anumite zile si pe insulele din Pacific, unde cum m-am trezit sa ma arunc in valurile oceanului si sa inot pana la mare departare. Sa inot si sa uit de problemele cotidiene.

Simplul gand de a nu mai avea ganduri… ma duce la extaz. Ideea de a pluti pe valuri, ascultand muzica naturii, este ceva de neinchipuit.

O alta idee privind dimineata o reprezinta aceea de a ma trezi in munti.

La ora noua dimineata, sa simt o adiere placuta cum intra pe geamul intredeschis. Frigul iernii inca sa nu isi faca simtita prezenta in camera de hotel. Sa stau intins in pat si sa admir frumusetea naturii ce se vede pe geamul usor murdar.

Privelistea formata dintr-un masiv muntos alb, din care doar o mica parte de roca se intrezareste ma face sa cuget asupra nevoii de singuratate.

O creanga de brad imi bate in geam. Pe aceasta inca se alfa zapada de la ninsorile din zilele trecute. Ma trezeste mirosul de cafea si ma ademeneste in bucatarie unde imi iau micul dejun.

De altfel, dimineata imi place sa ma trezesc intr-un oras necunoscut.

Spre exemplu Roma. O dimineata in acest oras este unul dintre cele mai frumoase lucruri. Este ora noua si razele Soarelui isi fac loc printre obloane. Afara, un palmier face putina umbra. Mirosul de pizza ma ademeneste sa ma dau jos din pat. Ma schimb in graba, doar pentru a prinde o alergare matinala in Villa Borghese. Dupa aceea ma asez la o terasa, lanaga Fontana di Trevi, unde savurez o inghetata.

Dimineata iti aduce foarte multa fericire, deoarece in acel moment iti incepe din nou viata. Fiecare dimineata este un nou inceput… o noua incercare de a face ceva frumos pentru tine si pentru ceilalti. O noua incercare de a iubi si de a te lasa iubit…

Solitude…

Where do I begin?

To tell you that I’m sorry

For not being there for you…

***

…The time has passed so quickly…

 ***

What else is there to do?

To make you understand the fact

That love was not for me and you…

  ***

We had hours, we needed years

To make possible our vivid dreams…

We had space, we needed the whole world

To see the truth in all of our words…

We had each other, but we’ve chosen to ignore

Cause we were not enough, we wanted more…

****

“Solitude”  was not what we were hoping for…

https://i1.wp.com/25.media.tumblr.com/tumblr_me9yxal34e1r7pagxo1_500.jpg