Drumul…

Drumul reprezinta pentru multa lume o notiune abstracta. Drumul vietii nu mai reprezinta de mult timp o conceptie a omului modern. In schimb, pentru personajul principal al povestii noastre, drumul reprezinta totul. Notiunea abstracta se concretizeaza in sufletul sau in asa fel incat toate actiunile acestuia sunt executate mecanic in vederea respectarii drumului.

Dar cine este personajul principal al acestei povesti? Cine este persoana ce nu respecta traiectorile moderne si cerintele actuale ale societatii? Cine este proscrisul societatii contemporane? Cine este hipiotul acesta?

Personajul acesta este sufletul oricaruia dintre noi. Sufletul ce observa ingradirea mintii provocata de cerintele si legile ce ne guverneaza viata ramanand liber indiferent de ideile ce ne sunt date de bune de catre societatea in care traim. Sufletul este cel care in anumite decizii vrea sa fie ascultat. Sufletul este cel ce nu ne lasa sa ne ducem viata in neant si sa o traim asa cum omul modern si gol o face.

Omului mecanic al societatii prezente o sa ii spunem Om. Sufletului o sa ii spune scurt si simplu, Suflet.

Este o dimineata de vara. O dimineata simpla. Simplitatea se observa pana si in micile detalii ale vietii matinale. Este numai ora 8 si Omul se trezeste, singur, la sunetul insistent al alarmei deja amanate. Observa faptul ca intarzierea sa la locul de munca este iminenta. Orice actiune ar intreprinde, timpul nu il mai poate da inapoi. Se decide rapid sa sara peste micul dejun. In viteza se arunca in dus. Ca in fiecare dimineata tipica, apa calda nu ajunge pana la etajul la care Omul domiciliaza. Isi repeta in gand vesnicile vorbe de duh la adresa sa si isi aminteste faptul ca atunci cand era tanar, dorea cu ardoare sa locuiasca la casa. Dusul reprezinta cel mai bun loc de reflectare. Aici realizaza cat de neinsemnat este pentru lumea din jurul sau. In acelasi timp, tot aici realizeaza faptul ca peste jumatate din visele sale au ramas doar simple utopii.

Iese din dus mai murdar decat a intrat. Mintea ii este impanzita cu ganduri rele la adresa celorlalti. Apar multiple variante despre cum ceilalti membrii ai societatii nu l-au ajutat in planurile sale, nu l-au sprijinit si chiar idei precum faptul ca ceilalti l-au tinut din a-si indeplini dorintele.

In viteza se imbraca si pleaca spre locul de munca. Omul lucreaza intr-o banca. A ajuns dupa mult timp director de vanzari directe pe un anumit domeniu economic. Munca si studiile sale si-au dovedit pana la urma valoarea. Dar Omul este nefericit. Toate lucrurile din viata sa merg bine: financiar, social, Omul este tot ceea ce si-a dorit sa fie. Si totusi, ce lipseste? Lipseste Sufletul.

Dimineata Sufletului incepe altfel. Este ora 6.30 si Sufletul se trezeste. Deschide geamul si admira dimineata pura de vara. Mirosurile ii intregesc simtirile. In copacii din curte,  pasarile ciripesc dragostea pe care si-o poarta. Sufletul se intoarce spre patul din mijlocul camerei si ridica patura peste umarul iubitei sale. Aceasta ii zambeste. Este cel mai frumos zambet pe care l-a primit Sufletul. Zi de zi, acesta iese sa isi faca exercitiile in curte. Aerul este proaspat. Dimineata este intregita cu un dus fierbinte si un mic dejun copios.

Sufletul pleaca spre locul de munca in acelasi timp cu Omul. Sufletul, in schimb, lucreaza in cadrul unor asociatii de protectie a drepturilor omului si a mediului. Acesta se bucura de munca pe care o presteaza, ajutand continuu oamenii si animalele de pe planeta. Sufletul este fericit. De ce? Are tot ce are nevoie langa el.

Sufletului nu ii trebuiesc bani, pozitie sociala, bunuri materiale. Tot ce are nevoie Sufletul este de dragoste, de dragostea lumii din jurul sau. Restul vine de la sine…

Drumul

Advertisements

In pustiu…

Este ora… Trebuie pentru a nu stiu cata oara sa ma dau jos din pat si sa incep o noua zi. Si totusi, nu imi doresc asta…

Zilele, inundate de prezenta oamenilor, mi le incep si termin in singuratate. Realitatea omului este dezolanta… Suntem singuri, avand doar a noastra singuratate. Se spune ca omul se duce, asa cum se si naste… neinsotit.

Imi lipseste zambetul de altadata… Imi lipseste caldura oamenilor din jurul meu… caldura ce astazi nu o mai simt…

Ce imi rezerva mie soarta intr-o lume ce ma face sa ma simt stingher? Unde este locul meu in multimea de oameni ce traiesc numai pentru a avea si nu au pentru a trai?

Unde isi gaseste locul un suflet vesel si plin de speranta?

In pustiu…

Oamenii si conversatia

Ne tot lovim de oameni in drumurile noastre cotidiene. In stanga, in dreapta, in fata, se afla cate o persoana ce are ceva pe suflet si ar vrea sa se destainuie si noua. Oriunde am merge, aceste persoane se afla si asteapta sa isi spuna povestea. Si nimeni nu ii asculta…

Ai avut vreo conversatie buna in ultimul timp? Ce iti amintesti din ea?

Teama de a vorbi cu o persoana necunoscuta este una din cele mai mari probleme din ultimul timp. De ce ne asezam in metrou langa o alta persoana, calatorim 20, 30 de minute alaturi de aceasta si nu reusim sa ii spunem macar un “buna ziua”? La fel si in tren…

Oamenilor le place conversatia desi nu prea profita de darul pe care il primesc: faptul ca suntem multi si avem cu cine conversa.

Cand ai vorbit ultima data cu un necunoscut pe strada?

Sursa foto

Ce ma face fericit?

Ma intreb de mic copil motivul pentru care zambesc si ma bucur de fiecare clipa pe care o traiesc. Sunt sincer cand spun ca tot ce se gaseste in jurul meu ma face sa fiu un ins cu zambetul pe buze: de la simpla caldura oferita de Soare si pana la intamplarile cotidiene.

Zambesc continuu deoarece asa mi-a fost indicat din copilarie. Ai mei parinti, indiferent de activitatea pe care voios o efectuam, imi zambeau. A te trage dintr-o familie de oameni zambitori, te face si pe tine un individ cu dintii la vedere.

Si totusi, motivele ce ma fac fericit sunt din cele mai diverse. Nu e conduita impusa de societate, nu e din simpla complezenta, nu e din prostie, sunt doar fericit pentru ca sunt viu si am ocazia de a-mi impartasi trairile, emotile si gandurile cu tine, persoana draga.

Ma face fericit ideea de a te avea aproape de mine, de a te strange in brate si de a te iubi.

Zambesc, pentru ca toate clipele ce trec pe langa noi, sunt clipe ce nu le vom mai avea si toate clipele pe care le asteptam sunt clipe pe care nu le vom trai la un potential maxim. E o dezvoltare lacunara a ideii prezentului ce devine trecut si a viitorului ce devine prezent. Sunt fericit ca orice moment prin care trec cu viteza, este un moment petrecut cu tine, sau doar cu gandul la tine.

Zambesc desi in unele imprejurari nu e oportun: este un afect al sufletului meu ce nu ma lasa sa aflu amaraciunea.

Zambesc cu fiecare parte a corpului meu: zambesc cu buzele, zambesc cu ochii, pana si urechile mele se misca cand sunt norocit. Fizionomia ma tradeaza: Sunt fericit…

Sunt fericit! Si doar atat pot spune, orice alt gand fiind de prisos!

Sursa foto

Conditia umana

Oamenii sunt acele fiinte ce cauta neintrerupt depasirea “conditiei umane”, depasirea limitelor impuse de societatea restrictiva in care isi duc traiul. Viata, pe intregul ei, dispusa in fata omului, reprezinta doar un sir de incercari de a afla tot si despre toate. Cutumele ce ne guverneaza trairile si simtirile, normele eticii si ale societatii fata de care nu ne-am putea afla telul, idealul spre care tindem, sunt in acelasi timp elementele ce opresc aflarea sufletului persoanei, facand din fiecare doar un alter ego al modelului socialmente educat.

Tot ceea ce ne inconjoara si sumedenia de evenimente in cadrul carora luam parte atat activ, cat si pasiv, ne contureaza personalitatea din punct de vedere emotional, real si chiar social. Societatea este principalul factor de influenta in formarea umana.

Sursa foto

La intrebarea “Care este scopul nostru ca fiinte umane?” putem raspunde doar daca observam trasaturile, trairile, reactiile umane din cadrul evenimentelor trecute.

Si totusi evenimentele trecute nu pot educa pe de-a-ntregul mintea necoapta a tanarului filosof in cautarea telului suprem al depasirii “conditiei umane”. Raspunsurile la intrebarile fundamentale se gasesc numai in prezent sau in viitor, caci daca ar fi fost cunoscute, nu le-am mai cauta.

Si trebuie sa intrebam daca nu intradevar “conditia umana” reprezinta viata pe care am fost facuti sa o traim.

In cugetarile de zi cu zi, oamenii si-au pus mereu problema existentei efemere dusa in neant. Unde va ajunge omul traind numai in umbra trecutului si in virtutea viitorului. Prezentul ii pare o utopie asupra careia nu doreste a interveni, lasand totul in voia sortii. Astfel, se renunta la un trecut fara regrete viitor si la un prezent construit in trecut. Timpul este cel mai mare dusman al omului.

Ceea ce mira la “conditia umana” reprezinta incercarea continua de a o depasi. Neajunsul acesteia in cotidian duce omul la o dorinta apriga de autodepasire, autoconstruire, autoeducare. “Conditia umana” nu poate fi depasita, fiind conditia omului de a trai si de a fi mai presus de orice alta fiinta vie, de a crea valori spirituale si capabil a umaniza realitatea in care isi duce existenta.

Omul are o existenta naturala, el fiind ceea ce se face. “Conditia” in care se afla este conditia pe care si-o creeaza in timp, o perioada insuficienta pentru a reusi sa descopere aceste fapte.

Cine sunt? Incotro ma indrept? Ce pot sa stiu? Ce imi este ingaduit sa sper? Ce trebuie sa fac? Ce este omul?

Intrebari la care doar timpul are un raspuns, ca o replica la “conditia umana” de a nu sti incotro se indreapta. Prin acesta, individul afla adevarul uitat in negura timpului: “Conditia umana” reprezinta intru totul constructul pe care fiecare individ il desavarseste asupra fiintei sale, un proces de umanizare pe care il traverseaza sau nu fiecare pe durata existentei sale.