Sub cer de Bucuresti

Este o poveste ce trebuie s-o auzi

Despre dragoste si tot ce iti doresti,

Drumurile vietii ce urmeaza sa le vezi

Toate adunate, sub cer de Bucuresti.

***

Povestea incepe cu o fata si-un baiat

Doi tineri pe care nu oriunde ii gasesti

Se plimba impreuna si s-au apropiat,

In Cismigiu, sub cer de Bucuresti.

***

Baiatul, timid din fire, ii schiteaza chipul

Ce se-aseamana cu cel al unei fete din povesti

O invita la o vorba, un suc si o cafea, preambul

Al iubirii, sub cer de Bucuresti.

***

Orasul ii arata tot ce are el mai bun,

Locuri in care te simti bine ca iubesti,

Locuri in care te simti la dragoste, imun,

Sa doresti si sa nu ai, sub cer de Bucuresti.

***

Baiatul si cu fata ajung sa fie impreuna

In momente in care nici nu te gandesti,

Aceasta poveste se termina cu o aluna

In coaja, sub cer de Bucuresti…

Advertisements

Drumul…

Drumul reprezinta pentru multa lume o notiune abstracta. Drumul vietii nu mai reprezinta de mult timp o conceptie a omului modern. In schimb, pentru personajul principal al povestii noastre, drumul reprezinta totul. Notiunea abstracta se concretizeaza in sufletul sau in asa fel incat toate actiunile acestuia sunt executate mecanic in vederea respectarii drumului.

Dar cine este personajul principal al acestei povesti? Cine este persoana ce nu respecta traiectorile moderne si cerintele actuale ale societatii? Cine este proscrisul societatii contemporane? Cine este hipiotul acesta?

Personajul acesta este sufletul oricaruia dintre noi. Sufletul ce observa ingradirea mintii provocata de cerintele si legile ce ne guverneaza viata ramanand liber indiferent de ideile ce ne sunt date de bune de catre societatea in care traim. Sufletul este cel care in anumite decizii vrea sa fie ascultat. Sufletul este cel ce nu ne lasa sa ne ducem viata in neant si sa o traim asa cum omul modern si gol o face.

Omului mecanic al societatii prezente o sa ii spunem Om. Sufletului o sa ii spune scurt si simplu, Suflet.

Este o dimineata de vara. O dimineata simpla. Simplitatea se observa pana si in micile detalii ale vietii matinale. Este numai ora 8 si Omul se trezeste, singur, la sunetul insistent al alarmei deja amanate. Observa faptul ca intarzierea sa la locul de munca este iminenta. Orice actiune ar intreprinde, timpul nu il mai poate da inapoi. Se decide rapid sa sara peste micul dejun. In viteza se arunca in dus. Ca in fiecare dimineata tipica, apa calda nu ajunge pana la etajul la care Omul domiciliaza. Isi repeta in gand vesnicile vorbe de duh la adresa sa si isi aminteste faptul ca atunci cand era tanar, dorea cu ardoare sa locuiasca la casa. Dusul reprezinta cel mai bun loc de reflectare. Aici realizaza cat de neinsemnat este pentru lumea din jurul sau. In acelasi timp, tot aici realizeaza faptul ca peste jumatate din visele sale au ramas doar simple utopii.

Iese din dus mai murdar decat a intrat. Mintea ii este impanzita cu ganduri rele la adresa celorlalti. Apar multiple variante despre cum ceilalti membrii ai societatii nu l-au ajutat in planurile sale, nu l-au sprijinit si chiar idei precum faptul ca ceilalti l-au tinut din a-si indeplini dorintele.

In viteza se imbraca si pleaca spre locul de munca. Omul lucreaza intr-o banca. A ajuns dupa mult timp director de vanzari directe pe un anumit domeniu economic. Munca si studiile sale si-au dovedit pana la urma valoarea. Dar Omul este nefericit. Toate lucrurile din viata sa merg bine: financiar, social, Omul este tot ceea ce si-a dorit sa fie. Si totusi, ce lipseste? Lipseste Sufletul.

Dimineata Sufletului incepe altfel. Este ora 6.30 si Sufletul se trezeste. Deschide geamul si admira dimineata pura de vara. Mirosurile ii intregesc simtirile. In copacii din curte,  pasarile ciripesc dragostea pe care si-o poarta. Sufletul se intoarce spre patul din mijlocul camerei si ridica patura peste umarul iubitei sale. Aceasta ii zambeste. Este cel mai frumos zambet pe care l-a primit Sufletul. Zi de zi, acesta iese sa isi faca exercitiile in curte. Aerul este proaspat. Dimineata este intregita cu un dus fierbinte si un mic dejun copios.

Sufletul pleaca spre locul de munca in acelasi timp cu Omul. Sufletul, in schimb, lucreaza in cadrul unor asociatii de protectie a drepturilor omului si a mediului. Acesta se bucura de munca pe care o presteaza, ajutand continuu oamenii si animalele de pe planeta. Sufletul este fericit. De ce? Are tot ce are nevoie langa el.

Sufletului nu ii trebuiesc bani, pozitie sociala, bunuri materiale. Tot ce are nevoie Sufletul este de dragoste, de dragostea lumii din jurul sau. Restul vine de la sine…

Drumul

In pustiu…

Este ora… Trebuie pentru a nu stiu cata oara sa ma dau jos din pat si sa incep o noua zi. Si totusi, nu imi doresc asta…

Zilele, inundate de prezenta oamenilor, mi le incep si termin in singuratate. Realitatea omului este dezolanta… Suntem singuri, avand doar a noastra singuratate. Se spune ca omul se duce, asa cum se si naste… neinsotit.

Imi lipseste zambetul de altadata… Imi lipseste caldura oamenilor din jurul meu… caldura ce astazi nu o mai simt…

Ce imi rezerva mie soarta intr-o lume ce ma face sa ma simt stingher? Unde este locul meu in multimea de oameni ce traiesc numai pentru a avea si nu au pentru a trai?

Unde isi gaseste locul un suflet vesel si plin de speranta?

In pustiu…

Tara noastra…

Ceea ce vezi nu e real

Consideri chiar hilar…

Adevarul e in fata ta…banal:

Sa traiesti e chiar genial.

 

Sa traiesti in bucurie

Sa-ti duci viata-n armonie…

Tu n-ai nimic in farfurie:

Traiesti Bine!

 

Iti duci viata asa cum poti…

Mereu te vaieti la nepoti:

Suntem cu totii idioti

Condusi ca pe roboti…

 

De frig ne tremura chilotii,

Atata ne-au mai lasat hotii…

De foame murim cu totii,

Doamne… traiesc bine mortii…

 

Ne ducem toti la cucurigu

Acolo-i cald, aici ii frigu’

Mana de la mana, construim digu’

Contra celor care vin cu dricu’…

<> 

Tara noastra mult iubita,

Cum ai ajuns sa fi lovita,

Furata, distrusa si zdrobita,

De pradasii ce stiu numai sa minta?

 

Draga patrie, mi se face mila,

De oamenii ce muncesc cu sila,

Sa castige bani de-o paine si-o textila,

Si fura pentru as construi o vila…

 

Viitorul intradevar ii sumbru

 In tara nu mai exista echilibru:

Omul prost a devenit celebru,

Desteptul are un prezent funebru…

 

Prostia este cultivata, vrei nu vrei:

Am devenit granarul Europei…

Exportam prostii ca pe miei,

In toata lumea dai de ei…

 

Aveam cultura, aveam o scoala,

Aveam o tara, aveam o capitala

De la mult dorita frunzareala,

Tot ce-avem ii abureala…

Te iubesc

Simt adierea placuta a privirii tale,

Simt cum si-n somn, tu, ma privesti,

Incep sa simt ca nu exista alta cale,

Incep sa simt ce-nseamna sa iubesti…

 

Sa iubesti un suflet pur e diferit

Decat sa iubesti un suflet gol,

Se lasa mult mai greu iubit,

Sufletul de care iti e dor…

 

Mi-am zis sa iti spun ce simt,

Mi-am zis sa iti spun ca te doresc,

Mi-am zis sa nu te mint:

Eu pe tine te iubesc!