Ce ma face fericit?

Ma intreb de mic copil motivul pentru care zambesc si ma bucur de fiecare clipa pe care o traiesc. Sunt sincer cand spun ca tot ce se gaseste in jurul meu ma face sa fiu un ins cu zambetul pe buze: de la simpla caldura oferita de Soare si pana la intamplarile cotidiene.

Zambesc continuu deoarece asa mi-a fost indicat din copilarie. Ai mei parinti, indiferent de activitatea pe care voios o efectuam, imi zambeau. A te trage dintr-o familie de oameni zambitori, te face si pe tine un individ cu dintii la vedere.

Si totusi, motivele ce ma fac fericit sunt din cele mai diverse. Nu e conduita impusa de societate, nu e din simpla complezenta, nu e din prostie, sunt doar fericit pentru ca sunt viu si am ocazia de a-mi impartasi trairile, emotile si gandurile cu tine, persoana draga.

Ma face fericit ideea de a te avea aproape de mine, de a te strange in brate si de a te iubi.

Zambesc, pentru ca toate clipele ce trec pe langa noi, sunt clipe ce nu le vom mai avea si toate clipele pe care le asteptam sunt clipe pe care nu le vom trai la un potential maxim. E o dezvoltare lacunara a ideii prezentului ce devine trecut si a viitorului ce devine prezent. Sunt fericit ca orice moment prin care trec cu viteza, este un moment petrecut cu tine, sau doar cu gandul la tine.

Zambesc desi in unele imprejurari nu e oportun: este un afect al sufletului meu ce nu ma lasa sa aflu amaraciunea.

Zambesc cu fiecare parte a corpului meu: zambesc cu buzele, zambesc cu ochii, pana si urechile mele se misca cand sunt norocit. Fizionomia ma tradeaza: Sunt fericit…

Sunt fericit! Si doar atat pot spune, orice alt gand fiind de prisos!

Sursa foto

Conditia umana

Oamenii sunt acele fiinte ce cauta neintrerupt depasirea “conditiei umane”, depasirea limitelor impuse de societatea restrictiva in care isi duc traiul. Viata, pe intregul ei, dispusa in fata omului, reprezinta doar un sir de incercari de a afla tot si despre toate. Cutumele ce ne guverneaza trairile si simtirile, normele eticii si ale societatii fata de care nu ne-am putea afla telul, idealul spre care tindem, sunt in acelasi timp elementele ce opresc aflarea sufletului persoanei, facand din fiecare doar un alter ego al modelului socialmente educat.

Tot ceea ce ne inconjoara si sumedenia de evenimente in cadrul carora luam parte atat activ, cat si pasiv, ne contureaza personalitatea din punct de vedere emotional, real si chiar social. Societatea este principalul factor de influenta in formarea umana.

Sursa foto

La intrebarea “Care este scopul nostru ca fiinte umane?” putem raspunde doar daca observam trasaturile, trairile, reactiile umane din cadrul evenimentelor trecute.

Si totusi evenimentele trecute nu pot educa pe de-a-ntregul mintea necoapta a tanarului filosof in cautarea telului suprem al depasirii “conditiei umane”. Raspunsurile la intrebarile fundamentale se gasesc numai in prezent sau in viitor, caci daca ar fi fost cunoscute, nu le-am mai cauta.

Si trebuie sa intrebam daca nu intradevar “conditia umana” reprezinta viata pe care am fost facuti sa o traim.

In cugetarile de zi cu zi, oamenii si-au pus mereu problema existentei efemere dusa in neant. Unde va ajunge omul traind numai in umbra trecutului si in virtutea viitorului. Prezentul ii pare o utopie asupra careia nu doreste a interveni, lasand totul in voia sortii. Astfel, se renunta la un trecut fara regrete viitor si la un prezent construit in trecut. Timpul este cel mai mare dusman al omului.

Ceea ce mira la “conditia umana” reprezinta incercarea continua de a o depasi. Neajunsul acesteia in cotidian duce omul la o dorinta apriga de autodepasire, autoconstruire, autoeducare. “Conditia umana” nu poate fi depasita, fiind conditia omului de a trai si de a fi mai presus de orice alta fiinta vie, de a crea valori spirituale si capabil a umaniza realitatea in care isi duce existenta.

Omul are o existenta naturala, el fiind ceea ce se face. “Conditia” in care se afla este conditia pe care si-o creeaza in timp, o perioada insuficienta pentru a reusi sa descopere aceste fapte.

Cine sunt? Incotro ma indrept? Ce pot sa stiu? Ce imi este ingaduit sa sper? Ce trebuie sa fac? Ce este omul?

Intrebari la care doar timpul are un raspuns, ca o replica la “conditia umana” de a nu sti incotro se indreapta. Prin acesta, individul afla adevarul uitat in negura timpului: “Conditia umana” reprezinta intru totul constructul pe care fiecare individ il desavarseste asupra fiintei sale, un proces de umanizare pe care il traverseaza sau nu fiecare pe durata existentei sale.

Tara noastra…

Ceea ce vezi nu e real

Consideri chiar hilar…

Adevarul e in fata ta…banal:

Sa traiesti e chiar genial.

 

Sa traiesti in bucurie

Sa-ti duci viata-n armonie…

Tu n-ai nimic in farfurie:

Traiesti Bine!

 

Iti duci viata asa cum poti…

Mereu te vaieti la nepoti:

Suntem cu totii idioti

Condusi ca pe roboti…

 

De frig ne tremura chilotii,

Atata ne-au mai lasat hotii…

De foame murim cu totii,

Doamne… traiesc bine mortii…

 

Ne ducem toti la cucurigu

Acolo-i cald, aici ii frigu’

Mana de la mana, construim digu’

Contra celor care vin cu dricu’…

<> 

Tara noastra mult iubita,

Cum ai ajuns sa fi lovita,

Furata, distrusa si zdrobita,

De pradasii ce stiu numai sa minta?

 

Draga patrie, mi se face mila,

De oamenii ce muncesc cu sila,

Sa castige bani de-o paine si-o textila,

Si fura pentru as construi o vila…

 

Viitorul intradevar ii sumbru

 In tara nu mai exista echilibru:

Omul prost a devenit celebru,

Desteptul are un prezent funebru…

 

Prostia este cultivata, vrei nu vrei:

Am devenit granarul Europei…

Exportam prostii ca pe miei,

In toata lumea dai de ei…

 

Aveam cultura, aveam o scoala,

Aveam o tara, aveam o capitala

De la mult dorita frunzareala,

Tot ce-avem ii abureala…