Sub cer de Bucuresti

DSCF7672

Advertisements

Sub cer de Bucuresti

Este o poveste ce trebuie s-o auzi

Despre dragoste si tot ce iti doresti,

Drumurile vietii ce urmeaza sa le vezi

Toate adunate, sub cer de Bucuresti.

***

Povestea incepe cu o fata si-un baiat

Doi tineri pe care nu oriunde ii gasesti

Se plimba impreuna si s-au apropiat,

In Cismigiu, sub cer de Bucuresti.

***

Baiatul, timid din fire, ii schiteaza chipul

Ce se-aseamana cu cel al unei fete din povesti

O invita la o vorba, un suc si o cafea, preambul

Al iubirii, sub cer de Bucuresti.

***

Orasul ii arata tot ce are el mai bun,

Locuri in care te simti bine ca iubesti,

Locuri in care te simti la dragoste, imun,

Sa doresti si sa nu ai, sub cer de Bucuresti.

***

Baiatul si cu fata ajung sa fie impreuna

In momente in care nici nu te gandesti,

Aceasta poveste se termina cu o aluna

In coaja, sub cer de Bucuresti…

Drumul…

Drumul reprezinta pentru multa lume o notiune abstracta. Drumul vietii nu mai reprezinta de mult timp o conceptie a omului modern. In schimb, pentru personajul principal al povestii noastre, drumul reprezinta totul. Notiunea abstracta se concretizeaza in sufletul sau in asa fel incat toate actiunile acestuia sunt executate mecanic in vederea respectarii drumului.

Dar cine este personajul principal al acestei povesti? Cine este persoana ce nu respecta traiectorile moderne si cerintele actuale ale societatii? Cine este proscrisul societatii contemporane? Cine este hipiotul acesta?

Personajul acesta este sufletul oricaruia dintre noi. Sufletul ce observa ingradirea mintii provocata de cerintele si legile ce ne guverneaza viata ramanand liber indiferent de ideile ce ne sunt date de bune de catre societatea in care traim. Sufletul este cel care in anumite decizii vrea sa fie ascultat. Sufletul este cel ce nu ne lasa sa ne ducem viata in neant si sa o traim asa cum omul modern si gol o face.

Omului mecanic al societatii prezente o sa ii spunem Om. Sufletului o sa ii spune scurt si simplu, Suflet.

Este o dimineata de vara. O dimineata simpla. Simplitatea se observa pana si in micile detalii ale vietii matinale. Este numai ora 8 si Omul se trezeste, singur, la sunetul insistent al alarmei deja amanate. Observa faptul ca intarzierea sa la locul de munca este iminenta. Orice actiune ar intreprinde, timpul nu il mai poate da inapoi. Se decide rapid sa sara peste micul dejun. In viteza se arunca in dus. Ca in fiecare dimineata tipica, apa calda nu ajunge pana la etajul la care Omul domiciliaza. Isi repeta in gand vesnicile vorbe de duh la adresa sa si isi aminteste faptul ca atunci cand era tanar, dorea cu ardoare sa locuiasca la casa. Dusul reprezinta cel mai bun loc de reflectare. Aici realizaza cat de neinsemnat este pentru lumea din jurul sau. In acelasi timp, tot aici realizeaza faptul ca peste jumatate din visele sale au ramas doar simple utopii.

Iese din dus mai murdar decat a intrat. Mintea ii este impanzita cu ganduri rele la adresa celorlalti. Apar multiple variante despre cum ceilalti membrii ai societatii nu l-au ajutat in planurile sale, nu l-au sprijinit si chiar idei precum faptul ca ceilalti l-au tinut din a-si indeplini dorintele.

In viteza se imbraca si pleaca spre locul de munca. Omul lucreaza intr-o banca. A ajuns dupa mult timp director de vanzari directe pe un anumit domeniu economic. Munca si studiile sale si-au dovedit pana la urma valoarea. Dar Omul este nefericit. Toate lucrurile din viata sa merg bine: financiar, social, Omul este tot ceea ce si-a dorit sa fie. Si totusi, ce lipseste? Lipseste Sufletul.

Dimineata Sufletului incepe altfel. Este ora 6.30 si Sufletul se trezeste. Deschide geamul si admira dimineata pura de vara. Mirosurile ii intregesc simtirile. In copacii din curte,  pasarile ciripesc dragostea pe care si-o poarta. Sufletul se intoarce spre patul din mijlocul camerei si ridica patura peste umarul iubitei sale. Aceasta ii zambeste. Este cel mai frumos zambet pe care l-a primit Sufletul. Zi de zi, acesta iese sa isi faca exercitiile in curte. Aerul este proaspat. Dimineata este intregita cu un dus fierbinte si un mic dejun copios.

Sufletul pleaca spre locul de munca in acelasi timp cu Omul. Sufletul, in schimb, lucreaza in cadrul unor asociatii de protectie a drepturilor omului si a mediului. Acesta se bucura de munca pe care o presteaza, ajutand continuu oamenii si animalele de pe planeta. Sufletul este fericit. De ce? Are tot ce are nevoie langa el.

Sufletului nu ii trebuiesc bani, pozitie sociala, bunuri materiale. Tot ce are nevoie Sufletul este de dragoste, de dragostea lumii din jurul sau. Restul vine de la sine…

Drumul

Oamenii si conversatia

Ne tot lovim de oameni in drumurile noastre cotidiene. In stanga, in dreapta, in fata, se afla cate o persoana ce are ceva pe suflet si ar vrea sa se destainuie si noua. Oriunde am merge, aceste persoane se afla si asteapta sa isi spuna povestea. Si nimeni nu ii asculta…

Ai avut vreo conversatie buna in ultimul timp? Ce iti amintesti din ea?

Teama de a vorbi cu o persoana necunoscuta este una din cele mai mari probleme din ultimul timp. De ce ne asezam in metrou langa o alta persoana, calatorim 20, 30 de minute alaturi de aceasta si nu reusim sa ii spunem macar un “buna ziua”? La fel si in tren…

Oamenilor le place conversatia desi nu prea profita de darul pe care il primesc: faptul ca suntem multi si avem cu cine conversa.

Cand ai vorbit ultima data cu un necunoscut pe strada?

Sursa foto

Ce ma face fericit?

Ma intreb de mic copil motivul pentru care zambesc si ma bucur de fiecare clipa pe care o traiesc. Sunt sincer cand spun ca tot ce se gaseste in jurul meu ma face sa fiu un ins cu zambetul pe buze: de la simpla caldura oferita de Soare si pana la intamplarile cotidiene.

Zambesc continuu deoarece asa mi-a fost indicat din copilarie. Ai mei parinti, indiferent de activitatea pe care voios o efectuam, imi zambeau. A te trage dintr-o familie de oameni zambitori, te face si pe tine un individ cu dintii la vedere.

Si totusi, motivele ce ma fac fericit sunt din cele mai diverse. Nu e conduita impusa de societate, nu e din simpla complezenta, nu e din prostie, sunt doar fericit pentru ca sunt viu si am ocazia de a-mi impartasi trairile, emotile si gandurile cu tine, persoana draga.

Ma face fericit ideea de a te avea aproape de mine, de a te strange in brate si de a te iubi.

Zambesc, pentru ca toate clipele ce trec pe langa noi, sunt clipe ce nu le vom mai avea si toate clipele pe care le asteptam sunt clipe pe care nu le vom trai la un potential maxim. E o dezvoltare lacunara a ideii prezentului ce devine trecut si a viitorului ce devine prezent. Sunt fericit ca orice moment prin care trec cu viteza, este un moment petrecut cu tine, sau doar cu gandul la tine.

Zambesc desi in unele imprejurari nu e oportun: este un afect al sufletului meu ce nu ma lasa sa aflu amaraciunea.

Zambesc cu fiecare parte a corpului meu: zambesc cu buzele, zambesc cu ochii, pana si urechile mele se misca cand sunt norocit. Fizionomia ma tradeaza: Sunt fericit…

Sunt fericit! Si doar atat pot spune, orice alt gand fiind de prisos!

Sursa foto