In pustiu…

Este ora… Trebuie pentru a nu stiu cata oara sa ma dau jos din pat si sa incep o noua zi. Si totusi, nu imi doresc asta…

Zilele, inundate de prezenta oamenilor, mi le incep si termin in singuratate. Realitatea omului este dezolanta… Suntem singuri, avand doar a noastra singuratate. Se spune ca omul se duce, asa cum se si naste… neinsotit.

Imi lipseste zambetul de altadata… Imi lipseste caldura oamenilor din jurul meu… caldura ce astazi nu o mai simt…

Ce imi rezerva mie soarta intr-o lume ce ma face sa ma simt stingher? Unde este locul meu in multimea de oameni ce traiesc numai pentru a avea si nu au pentru a trai?

Unde isi gaseste locul un suflet vesel si plin de speranta?

In pustiu…

Advertisements

Oamenii si conversatia

Ne tot lovim de oameni in drumurile noastre cotidiene. In stanga, in dreapta, in fata, se afla cate o persoana ce are ceva pe suflet si ar vrea sa se destainuie si noua. Oriunde am merge, aceste persoane se afla si asteapta sa isi spuna povestea. Si nimeni nu ii asculta…

Ai avut vreo conversatie buna in ultimul timp? Ce iti amintesti din ea?

Teama de a vorbi cu o persoana necunoscuta este una din cele mai mari probleme din ultimul timp. De ce ne asezam in metrou langa o alta persoana, calatorim 20, 30 de minute alaturi de aceasta si nu reusim sa ii spunem macar un “buna ziua”? La fel si in tren…

Oamenilor le place conversatia desi nu prea profita de darul pe care il primesc: faptul ca suntem multi si avem cu cine conversa.

Cand ai vorbit ultima data cu un necunoscut pe strada?

Sursa foto

Conditia umana

Oamenii sunt acele fiinte ce cauta neintrerupt depasirea “conditiei umane”, depasirea limitelor impuse de societatea restrictiva in care isi duc traiul. Viata, pe intregul ei, dispusa in fata omului, reprezinta doar un sir de incercari de a afla tot si despre toate. Cutumele ce ne guverneaza trairile si simtirile, normele eticii si ale societatii fata de care nu ne-am putea afla telul, idealul spre care tindem, sunt in acelasi timp elementele ce opresc aflarea sufletului persoanei, facand din fiecare doar un alter ego al modelului socialmente educat.

Tot ceea ce ne inconjoara si sumedenia de evenimente in cadrul carora luam parte atat activ, cat si pasiv, ne contureaza personalitatea din punct de vedere emotional, real si chiar social. Societatea este principalul factor de influenta in formarea umana.

Sursa foto

La intrebarea “Care este scopul nostru ca fiinte umane?” putem raspunde doar daca observam trasaturile, trairile, reactiile umane din cadrul evenimentelor trecute.

Si totusi evenimentele trecute nu pot educa pe de-a-ntregul mintea necoapta a tanarului filosof in cautarea telului suprem al depasirii “conditiei umane”. Raspunsurile la intrebarile fundamentale se gasesc numai in prezent sau in viitor, caci daca ar fi fost cunoscute, nu le-am mai cauta.

Si trebuie sa intrebam daca nu intradevar “conditia umana” reprezinta viata pe care am fost facuti sa o traim.

In cugetarile de zi cu zi, oamenii si-au pus mereu problema existentei efemere dusa in neant. Unde va ajunge omul traind numai in umbra trecutului si in virtutea viitorului. Prezentul ii pare o utopie asupra careia nu doreste a interveni, lasand totul in voia sortii. Astfel, se renunta la un trecut fara regrete viitor si la un prezent construit in trecut. Timpul este cel mai mare dusman al omului.

Ceea ce mira la “conditia umana” reprezinta incercarea continua de a o depasi. Neajunsul acesteia in cotidian duce omul la o dorinta apriga de autodepasire, autoconstruire, autoeducare. “Conditia umana” nu poate fi depasita, fiind conditia omului de a trai si de a fi mai presus de orice alta fiinta vie, de a crea valori spirituale si capabil a umaniza realitatea in care isi duce existenta.

Omul are o existenta naturala, el fiind ceea ce se face. “Conditia” in care se afla este conditia pe care si-o creeaza in timp, o perioada insuficienta pentru a reusi sa descopere aceste fapte.

Cine sunt? Incotro ma indrept? Ce pot sa stiu? Ce imi este ingaduit sa sper? Ce trebuie sa fac? Ce este omul?

Intrebari la care doar timpul are un raspuns, ca o replica la “conditia umana” de a nu sti incotro se indreapta. Prin acesta, individul afla adevarul uitat in negura timpului: “Conditia umana” reprezinta intru totul constructul pe care fiecare individ il desavarseste asupra fiintei sale, un proces de umanizare pe care il traverseaza sau nu fiecare pe durata existentei sale.

Zambetul tau

Este dimineata…

Ma trezesc. Razele soarelui isi fac loc prin fereastra. In lumina palida a diminetii iti vad chipul, chipul unui inger.

Unde m-am trezit?

M-am trezit langa tine…

Cu un zambet tu alungi cosmarul cotidian,

Cu un zambet transformi orice zi din calendar,

Langa tine sunt foarte aerian,

Te consider ca fiind un dar…

Zambetul tau imi da inspiratie,

Ii construiesc altar…

M-ai pierdut…

Ai gresit si te-am iertat,

Am gresit si m-ai lasat,

Clipele-mpreuna, mi le-ai alungat,

Ai plecat si m-ai uitat…

 

Eu sunt cel ce langa tine-a stat,

Eu sunt cel ce minciuni a ascultat,

Cu mine ai aflat ce viata-a-nsemnat,

Iubirea, tristetea si tot ce a urmat…

 

Si totusi, visul tau s-a implinit,

De ceva timp am spus ca te-am iubit,

Chiar din clipa-n care te-am privit

Prima data, asta am simtit…

 

Dar ma alungi si-mi spui sa plec,

Imi zici mereu un adio sec,

Din iubire, doar ura o aleg,

Doar asta vad… si plec…

Titlu

O contiunare a povestii mele, desfasurata, desi timp n-am,

Continuare a evenimentelor pe care eu abia le descurcam,

Ma bucur de secundele langa tine petrecute, cand iubirea o aflam,

Timpul a trecut, si totusi de-un minut ma agatam…

 

Ai trecut razand pe o alee, ai trecut pe langa mine,

Ai lasat in urma tot ce de adevar si de a noastra viata impreuna tine,

M-am decis sa plang si nu ma pot abtine,

Totul ce e legat de tine ma pune pe picioare, o simpla amintire…

 

M-ai ridicat din amurgul vietii mele planse,

Mi-ai aratat carari ale lumii ce pentru mine erau ascunse,

Ma bucur pentru noi ca ne iubim in lumile apuse,

Te primesc in ale mele brate ce pentru tine sunt deschise…