Am venit aseara acasa si am asteptat
Sa dai un semn, nestiind ca ai plecat…
Iti las bilet pe usa, nu am ce sa fac:
Ies afara, pe mine, singur, nu ma plac…
La o masa-n centrul vechi te vad acum:
Visele noastre se intalnesc din nou pe drum,
Doua cesti de cafea fac lumea sa dispara…
Oare timpul trece mai greu cand este seara?
E vina mea ca nu am apucat sa-ti spun:
M-am plimbat cu gandul printr-o alta lume,
In care se pare ca eram nebun:
Sa te doresc era momentul oportun…
Imi e dor de tine,
De cine m-am indragostit, nebun,
Fara de motive,
Dar la despartire
Ai aruncat cu ele-n mine…
Oare nu era mai simplu
Sa nu mai spui cuvinte
Sa te uiti doar simplu
Si sa iei aminte…
O imagine perfecta,
Destramata… prin motive…
Ce aduc finalitate
Pentru a mea iubire…
Who we want to be
Is who we are not,
As time is passing by
We divide…
Pure is evil
And devil is clean
All beauty remains
But nobody is here…
Suntem aici doar noi doi,
Intinsi pe covorul de frunze
Ce toamna ni l-a lasat…
Dar, pentru prima data,
Focul a fost stins de noi,
In doi, jucand rolul de
Calai ai copacului ce iar
Astepta sa venim in doi…
Oare cand umbra acestuia
Nu ne-a mai ajuns la doi
Si dintr-un singur drum,
Am ajuns singuri, noi
Cu o lume ce se-mparte
Usor, usor, la doi?
Etajul 18. Lumea din jur nu mai exista. Ma dau jos din lift si te vad. Stai pe balconul rece intr-o rochie neagra cu manusi albe. Fumezi din tigare, lasand loc unor priviri ascunse. Ma indrept spre tine si te intreb rapid “Te cunosc de undeva?”. Imi zambesti…
Parter. Suntem intr-un taxi londonez. Tu dormi la mine in brate si eu ma intreb “Oare unde mergem?”. Deschizi ochii si ma pierd in ei. Am ajuns la destinatie…
Si a inchis ultima usa ce ducea la ea. A aruncat cheia si s-a departat. Cat de bine il poate distanta o usa? Cat de departe se poate afla de cea ce l-a facut sa moara?
Lumea nu il mai intelege cum nici el nu a inteles niciodata lumea… O lume ce nu se poate sfarsi la ei… Dar lumea lui acolo s-a oprit.
Inima sa nu mai bate de zile iar ochii ii sunt fixati la abisul in care cheia-a aruncat. Dar cheia nu mai e acolo: e in usa ce unul de celalalt, departe-i tine. Dar el nu poate sa o mai roteasca, sa deschida usa. El e mort… Inima nu ii mai bate…
Si a iesit afara in strada sa o caute. Dar ea plecase. Plecase de un an si el nu stia. Nu stia ca orice urma ce ii legase, de ploaie fusese stearsa. Se uita dupa ea, dar nu vedea nimic de ceata deasa. Norul ce s-a asternut nu il lasa sa vada – mai era o cale sa ii arate ce odata intre ei a fost – mai era un drum pe care ar fi putut sa il urmeze, daca ar fi stiut… dar podul era mult mai aproape. Si apa i s-a parut rece, iar inima calda ii era. S-a oprit…
Just say thanks
And please don’t stay…
All these moments
Soon, will pass away..
You’ll be just a memory
Shared someday…
As you weren’t really here
You weren’t in my play…
O sa devin inert…
Acum ma doare mult prea tare-n piept
M-am saturat sa tot astept
Sa iti revii, sa devii si tu mai intelept
Si stiu ca iar si iar eu ma repet
Cate oare pot sa mai accept?
Totu-n capul meu e un concept
O lume-n care tu esti cel mai drept
As vrea sa pot sa te destept
Dar in fapte esti un pic inept
Cate oare pot sa mai accept?
Viitorul mi-e incert…
Versuri cu o pana... 