Suntem aici doar noi doi,
Intinsi pe covorul de frunze
Ce toamna ni l-a lasat…
Dar, pentru prima data,
Focul a fost stins de noi,
In doi, jucand rolul de
Calai ai copacului ce iar
Astepta sa venim in doi…
Oare cand umbra acestuia
Nu ne-a mai ajuns la doi
Si dintr-un singur drum,
Am ajuns singuri, noi
Cu o lume ce se-mparte
Usor, usor, la doi?
Drumul reprezinta pentru multa lume o notiune abstracta. Drumul vietii nu mai reprezinta de mult timp o conceptie a omului modern. In schimb, pentru personajul principal al povestii noastre, drumul reprezinta totul. Notiunea abstracta se concretizeaza in sufletul sau in asa fel incat toate actiunile acestuia sunt executate mecanic in vederea respectarii drumului.
Dar cine este personajul principal al acestei povesti? Cine este persoana ce nu respecta traiectorile moderne si cerintele actuale ale societatii? Cine este proscrisul societatii contemporane? Cine este hipiotul acesta?
Personajul acesta este sufletul oricaruia dintre noi. Sufletul ce observa ingradirea mintii provocata de cerintele si legile ce ne guverneaza viata ramanand liber indiferent de ideile ce ne sunt date de bune de catre societatea in care traim. Sufletul este cel care in anumite decizii vrea sa fie ascultat. Sufletul este cel ce nu ne lasa sa ne ducem viata in neant si sa o traim asa cum omul modern si gol o face.
Omului mecanic al societatii prezente o sa ii spunem Om. Sufletului o sa ii spune scurt si simplu, Suflet.
Este o dimineata de vara. O dimineata simpla. Simplitatea se observa pana si in micile detalii ale vietii matinale. Este numai ora 8 si Omul se trezeste, singur, la sunetul insistent al alarmei deja amanate. Observa faptul ca intarzierea sa la locul de munca este iminenta. Orice actiune ar intreprinde, timpul nu il mai poate da inapoi. Se decide rapid sa sara peste micul dejun. In viteza se arunca in dus. Ca in fiecare dimineata tipica, apa calda nu ajunge pana la etajul la care Omul domiciliaza. Isi repeta in gand vesnicile vorbe de duh la adresa sa si isi aminteste faptul ca atunci cand era tanar, dorea cu ardoare sa locuiasca la casa. Dusul reprezinta cel mai bun loc de reflectare. Aici realizaza cat de neinsemnat este pentru lumea din jurul sau. In acelasi timp, tot aici realizeaza faptul ca peste jumatate din visele sale au ramas doar simple utopii.
Iese din dus mai murdar decat a intrat. Mintea ii este impanzita cu ganduri rele la adresa celorlalti. Apar multiple variante despre cum ceilalti membrii ai societatii nu l-au ajutat in planurile sale, nu l-au sprijinit si chiar idei precum faptul ca ceilalti l-au tinut din a-si indeplini dorintele.
In viteza se imbraca si pleaca spre locul de munca. Omul lucreaza intr-o banca. A ajuns dupa mult timp director de vanzari directe pe un anumit domeniu economic. Munca si studiile sale si-au dovedit pana la urma valoarea. Dar Omul este nefericit. Toate lucrurile din viata sa merg bine: financiar, social, Omul este tot ceea ce si-a dorit sa fie. Si totusi, ce lipseste? Lipseste Sufletul.
Dimineata Sufletului incepe altfel. Este ora 6.30 si Sufletul se trezeste. Deschide geamul si admira dimineata pura de vara. Mirosurile ii intregesc simtirile. In copacii din curte, pasarile ciripesc dragostea pe care si-o poarta. Sufletul se intoarce spre patul din mijlocul camerei si ridica patura peste umarul iubitei sale. Aceasta ii zambeste. Este cel mai frumos zambet pe care l-a primit Sufletul. Zi de zi, acesta iese sa isi faca exercitiile in curte. Aerul este proaspat. Dimineata este intregita cu un dus fierbinte si un mic dejun copios.
Sufletul pleaca spre locul de munca in acelasi timp cu Omul. Sufletul, in schimb, lucreaza in cadrul unor asociatii de protectie a drepturilor omului si a mediului. Acesta se bucura de munca pe care o presteaza, ajutand continuu oamenii si animalele de pe planeta. Sufletul este fericit. De ce? Are tot ce are nevoie langa el.
Sufletului nu ii trebuiesc bani, pozitie sociala, bunuri materiale. Tot ce are nevoie Sufletul este de dragoste, de dragostea lumii din jurul sau. Restul vine de la sine…
Drumul
Ceea ce vezi nu e real
Consideri chiar hilar…
Adevarul e in fata ta…banal:
Sa traiesti e chiar genial.
Sa traiesti in bucurie
Sa-ti duci viata-n armonie…
Tu n-ai nimic in farfurie:
Traiesti Bine!
Iti duci viata asa cum poti…
Mereu te vaieti la nepoti:
Suntem cu totii idioti
Condusi ca pe roboti…
De frig ne tremura chilotii,
Atata ne-au mai lasat hotii…
De foame murim cu totii,
Doamne… traiesc bine mortii…
Ne ducem toti la cucurigu
Acolo-i cald, aici ii frigu’
Mana de la mana, construim digu’
Contra celor care vin cu dricu’…
<>
Tara noastra mult iubita,
Cum ai ajuns sa fi lovita,
Furata, distrusa si zdrobita,
De pradasii ce stiu numai sa minta?
Draga patrie, mi se face mila,
De oamenii ce muncesc cu sila,
Sa castige bani de-o paine si-o textila,
Si fura pentru as construi o vila…
Viitorul intradevar ii sumbru
In tara nu mai exista echilibru:
Omul prost a devenit celebru,
Desteptul are un prezent funebru…
Prostia este cultivata, vrei nu vrei:
Am devenit granarul Europei…
Exportam prostii ca pe miei,
In toata lumea dai de ei…
Aveam cultura, aveam o scoala,
Aveam o tara, aveam o capitala
De la mult dorita frunzareala,
Tot ce-avem ii abureala…
Cea mai înaltă formă de iubire este aceea de a accepta consecintele care rezultă din liberul arbitru al celuilalt.
Imi e dor de chipul tau angelic,
Imi e dor sa simt si sa traiesc,
Imi e dor de tot ce noi eram,
Imi e dor sa-ti spun ca te iubesc…
Te am in fata si iti spun: mi-e dor!
Te doresc, te iubesc si te ador…
Te-ai indepartat de mine,
Din sufletul tau m-ai alungat,
Ai sters tot ce impreuna ne mai tine,
Desi te lauzi ca ai luptat…
Nu ai vrut sa fim un tot,
M-ai tratat ca fiind un nimeni,
Asta e, sunt un netot,
Dar nu uita, noi suntem oameni…
Ratiunea ne omoara sentimentele,
Gandim prea mult ca sa realizam
Ca prin ura distrugem sufletele
Pe care-acum le-mpreunam…
Desi trecutul nu-i departe,
Tu, acum, nu ti-l amintesti,
Am petrecut doar clipe aparte,
Si tu, acum, ma parasesti…
Te iubesc si-nnebunesc,
Cand tot ce e frumos a disparut,
Incet, incet, certurile rapesc
Clipa in care te-am vazut,
Clipa de la inceput
Si clipa in care te-am cerut…
Ai gresit si te-am iertat,
Am gresit si m-ai lasat,
Clipele-mpreuna, mi le-ai alungat,
Ai plecat si m-ai uitat…
Eu sunt cel ce langa tine-a stat,
Eu sunt cel ce minciuni a ascultat,
Cu mine ai aflat ce viata-a-nsemnat,
Iubirea, tristetea si tot ce a urmat…
Si totusi, visul tau s-a implinit,
De ceva timp am spus ca te-am iubit,
Chiar din clipa-n care te-am privit
Prima data, asta am simtit…
Dar ma alungi si-mi spui sa plec,
Imi zici mereu un adio sec,
Din iubire, doar ura o aleg,
Doar asta vad… si plec…
O contiunare a povestii mele, desfasurata, desi timp n-am,
Continuare a evenimentelor pe care eu abia le descurcam,
Ma bucur de secundele langa tine petrecute, cand iubirea o aflam,
Timpul a trecut, si totusi de-un minut ma agatam…
Ai trecut razand pe o alee, ai trecut pe langa mine,
Ai lasat in urma tot ce de adevar si de a noastra viata impreuna tine,
M-am decis sa plang si nu ma pot abtine,
Totul ce e legat de tine ma pune pe picioare, o simpla amintire…
M-ai ridicat din amurgul vietii mele planse,
Mi-ai aratat carari ale lumii ce pentru mine erau ascunse,
Ma bucur pentru noi ca ne iubim in lumile apuse,
Te primesc in ale mele brate ce pentru tine sunt deschise…
Ma trezesc din nou…
Nu sunt in camera in care ma trezesc deobicei…
Ma uit in jur… seamana cu locul in care am adormit…
Ma intorc spre tine si imi zambesti…
Iubesc zambetul pur de dimineata…
Iti multumesc pentru el… un zambet clar, senin, un zambet de fericire…
Nu imi trebuie cafea sa ma trezesc…
Imi trebuie:
O fata si un zambet…
Versuri cu o pana... 