Timpul se scurge lent,
Te trezesti la realitate,
Sufletul iti e absent,
Uiti iubirile ce sunt departe.
Timpul se scurge rapid,
Nu realizezi ce s-a-ntamplat,
Devi cu totul mai acid,
O iubire n-ai aflat.
Timpul se scurge oricum,
Tu dormi, visezi,
E datoria mea sa-ti spun:
Visul sa il realizezi.
Timpul se scurge pe langa noi,
E o notiune moarta,
Din dragoste aflam o lume pentru doi,
O alta soarta.
In timp,
Si dragostea e moarta…
Ca ploaia ce curge afara,
Curge si dragostea in suflet,
Asteapta din norii gri s-apara:
Iubirea…. un fulger ce n-are tunet…
Lumina sufletului tau,
Drumul mi-a deschis
Aducand fericire in al meu,
Flacara iubirii a aprins…
Si fulgerul aduce noroc,
De tine m-am indragostit
Timp trebuie s-aloc
Tie, persoanei ce-am iubit…
Cu ploi, furtuni si grindina
Traim si ne bucuram
Speram sa se prinda
Dragostea ce-ntre noi o semanam…
Si din samanta, pe furtuna
Creste pom de dragoste,
Cu ploaia ce rasuna,
In inimile calde… sufletele noastre…
O ploaie noi am asteptat,
A aparut acum
Si dragostea s-a intamplat,
Sunt fericit, eu pot sa-ti spun…
Traim prin nemurire
Si ne dorim sa fie scris in carte,
Aflam c-aduce fericire
Viata ce tine pan’ la moarte…
O existenta-n apusul infinit
Ne doare trecator,
Cand langa noi cu totii au murit,
O viata ne dorim de simplu muritor…
Si primim ce ne-am dorit,
Murim cu ei si noi,
Intrebam ce-am fi simtit,
Daca ramaneam doar doi…
Fericire-n infinit,
Din amiaza pana-n zori…
Trebuie sa plec,
Sa ma despart de tine,
Sa ma-nec
In valul ce spre mine vine…
Valul vietii-n care
Pe tine te-am gasit,
In clipa cea mare,
Cand peste tine n-am vaslit…
Apa mi te-a dat,
Te-am pretuit asa cum esti,
Pe moment, eu, te-am pastrat,
Inima sa mi-o gasesti…
N-ai gasit nimic de folosit,
Fara inima, ai plecat rapid,
Cu sufletul meu ai vaslit,
Te-ai departat…murind…
Marea, apa vietii mele-umane,
La greu m-a lasat,
Inima ma doare
Si sufletul e exilat…
Trist este-acum un suflet de nebun,
Ce traieste intr-o lume-a sa,
Ce ma crede cand ii spun,
Povestea ce e doar a mea…
Omul sufletului meu,
Ce traieste doar prin mine-acum
Omul ce-s doar eu,
Omul geniu si nebun…
M-am trezit singur,
Fara tine si tot ce de mine tine,
Plang si ma cutremur,
Tare dor imi e de tine…
Nu pot sa intelg,
Totul s-a sfarsit,
Nu pot sa aleg
Persoana ce-am iubit…
Nebun am fost,
M-ai innebunit,
Nu are nici un rost
Sa-ti spun ca te-am iubit…
Zambesc si rad cand mi-amintesc de tine,
Si de clipele-mpreuna,
Ma bucur ca am ajuns din nou la mine,
Renunt la trecut, ma gandesc la viata mea nebuna…
Om nebun si melancolic,
Raman acum,
Devin alcoolic
Ma-mbat si-ti spun:
“Te iubesc si crede-ma:
Sunt doar nebun…”
Nimeni nu stie cine a fost Elise…
Se crede ca mai intai se numea “Für Therese”… Therese fiind persoana cea care trebuia sa se casatoreasca cu Beethoven in 1810… Ea l-a refuzat…
Ramane oricum una din cele mai frumoase melodii ce poate fi ascultata oricand…
Traim zilnic intr-o jungla urbana. Suntem zilnic distrusi de poluare si in acelasi timp aerul proaspat din zonele verzi.
Zonele sunt amestecate, blocurile gri si imaginile triste…lumea in care traim…
Avem zona verde…jungla de aer aproape proaspat:
Si zona gri…blocuri, tristete, mizerie, poluare:
Trebuie sa profitam de zonele verzi, sa ne bucuram de ele…in scurt timp toate o sa arate gri si trist…
Nu putem avea si noi grija de verdeata, aer proaspat?
Hai sa incercam sa iesim din zonele reci, inchise si sa ne indreptam spre zonele verzi…plantezi un copac, plantezi o viata noua si curata…
Crezand in toata dragostea,
Am asteptat aici, acum,
Nimic nu se va-ntampla
In timp, undeva…candva…
Am stiut ca te-am pierdut,
Am asteptat ca un nebun,
Te-am iubit doar un minut,
In secunda-n care te-am avut…
Asa frumoasa esti,
Si ti-am zis ce-avem sa-ti spun,
Am crezut ca-nnebunesti,
Dar din contra, tu acum intineresti…
De sus te vad eu azi,
“Sunt mort”, sufletul in cimitir mi-l pun,
Iti spun ca trupul sa mi-l arzi,
Si-mpreuna cu mine, si sufletul meu, sa razi…
Am asteptat aici, acum,
Am asteptat ca un nebun,
Si ti-am zis ce-aveam sa-ti spun:
“Sunt mort”, sufletul in cimitir mi-l pun…
Omul este facut ca sa distruga. Distruge fericirea, distruge si tristetea… ramane mat in lumea fara sentimente, cu un zambet clar de om distrus…
Un om isi distruge viitorul, ceilalti ii distrug si prezentul… asa este natura umana… predilectia de a distruge…
Din iubire, omul distruge si viata celorlalti: incearca sa o faca mai buna… omul distruge lasandu-i si pe ceilalti ruinati…
In schimb, omul distrus e cel ce ramane fara sentimente, ce traieste zilnic intr-o furtuna a gandurilor negre, a iubirilor pierdute, a nimicirii lumii sale prin distrugerea provocata de el si de ceilalti…
Oamenii distrusi sunt oamenii pierduti… noi suntem pierduti prin vise, prin lumile inchise…
Cu foc trist ai aparut,
Langa mine, omul abatut,
Dar te-ai stins, ai disparut,
Singur m-ai lasat, pierdut…
Cu fum gros te-ai stins pe cer,
M-ai lasat acum sa sper,
In frig, in negura si ger,
Sa nu gasesc al iubirii ser…
Te-ai stins cum ne stingem toti,
In carul dragostei si morti,
Ce trece prin ale iubirii porti,
Tu flacara te-ai stins, ne stingem toti…
